Stiri de ultima ora

Vaccinăm sau nu copiii sub 16 ani anti-COVID? Ce recomandă un pediatru, un epidemiolog şi un medic de familie

Vaccinăm sau nu copiii sub 16 ani anti-COVID? Ce recomandă un pediatru, un epidemiolog şi un medic de familie
Stiinta-sanatate
Din toamnă ar putea începe vaccinarea anti-COVID a copiilor şi adolescenţilor cu vârste între 12 şi 15 ani, a anunţat recent dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

Cât de importanţi sunt copiii în atingerea imunităţii colective, ce rol au ei în transmiterea virusului şi cât de mult ar ajuta vaccinarea lor la redeschiderea şcolilor am dezbătut cu un specialist epidemiolog, un pediatru şi un medic de familie implicat în activităţi de vaccinare.

Pe 9 aprilie 2021, Pfizer a depus cerere de autorizare în SUA pentru administrarea vaccinului său anti-COVID la grupa de vârstă 12-15 ani. „Într-un interval de circa două luni este foarte probabil să avem această autorizare şi de la FDA (n. r. - autoritatea americană a medicamentului,) şi, cu siguranţă, şi de la Agenţia Europeană a Medicamentului, aşa încât cred că, din toamnă, din trimestrul al treilea, am putea să avem această indicaţie să şi facem acest tip de vaccinare”, a spus dr. Valeriu Gheorghiţă într-un interviu pentru Digi24.

Platforma de vaccinare anti-COVID este deja pregătită pentru programarea copiilor. Pe vaccinare-covid.gov.ro a fost creată o secţiune dedicată copiilor sub 16 ani, dar opţiunea de programare pentru ei nu este activă deocamdată.

Cel mai probabil, nu va exista o prioritizare pentru anumite categorii de copii şi adolescenţi, aşa cum s-a întâmplat în cazul adulţilor la începutul campaniei de vaccinare. Toţi ar putea avea acces simultan la vaccin, fiindcă, în toamnă, „ar trebui ca numărul de doze să fie suficient şi să nu se mai impună o prioritizare”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare din România.

Eficacitate de 100% la copii şi adolescenţi în studiile clinice

Cererea de autorizare depusă de Pfizer şi partenerul său german, BioNTech, vine după finalizarea studiului clinic prin care s-a urmărit eficacitatea vaccinului lor la grupa de vârstă 12-15 ani. La studiu au participat 2.260 de copii şi adolescenţi. Pe parcursul studiului s-au raportat 18 cazuri de COVID-19 în rândul lor, toate în grupul placebo, ceea ce a dus la concluzia că vaccinul a avut o eficacitate de 100% în prevenirea îmbolnăvirii.

La o lună de la imunizarea cu serul Pfizer, copiii şi adolescenţii din studiu au avut un răspuns imun „robust”. Titrul lor de anticorpi a fost de aproape două ori mai mare decât al tinerilor din grupa de vârstă 16-25 de ani analizată în studiul clinic anterior. Datele prezentate de Pfizer nu au fost evaluate încă de experţi independenţi şi nici publicate într-o revistă ştiinţifică.

Dacă serul de la Pfizer/BioNTech va avea această eficienţă de 100% şi în viaţa reală urmează să aflăm din studiile care vor demara după ce această grupă de vârstă va fi inclusă în campaniile de vaccinare anti-COVID. Pentru categoria la care se administrează acum (16 ani şi peste), acest vaccin are o eficienţă ceva mai mică în populaţia reală faţă de eficacitatea de 95% prezentată iniţial de producătorii săi.

din SUA (CDC) arată că eficienţa în lumea reală a vaccinurilor de la Pfizer şi de la Moderna este de 90% la două săptămâni de la rapel. Analizele efectuate în paralel de Israel au arătat că două doze de vaccin Pfizer au o eficienţă de 94% în prevenirea cazurilor simptomatice de COVID-19 la toate categoriile de vârstă pentru care a fost aprobat, informează Reuters .

Ce alte vaccinuri ar putea fi disponibile pentru copii şi adolescenţi

Pfizer nu este singura companie care testează eficacitatea vaccinurilor anti-COVID la copii şi adolescenţi. Moderna, la rândul său, are în derulare din decembrie un studiu clinic pe adolescenţi din categoria de vârstă 12-17 ani, vaccinul fiind autorizat deocamdată doar pentru adulţii peste 18 ani. Luna aceasta, a demarat încă un studiu care vizează copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 12 ani. Şi Pfizer/BioNTech testează acum vaccinul lor pe această categorie de vârstă.

Pentru copiii mai mici de 12 ani, aprobarea vaccinurilor nu este aşteptată mai devreme de 2022. Dr. Anthony Fauci, epidemiologul-şef al Statelor Unite, a anunţat că este posibil ca imunizarea copiilor sub 12 ani să înceapă în SUA din primul trimestru al anului 2022, informează CNBC . Până atunci, cercetătorii vor aduna suficiente date despre vaccinuri, a spus Fauci. Oficialii europeni nu au făcut deocamdată niciun anunţ pe acest subiect.

Vaccinare anti-COVID la copii. La ce efecte adverse ne putem aştepta

Sigur că cea mai mare îngrijorare a părinţilor vizează reacţiile adverse ale acestor vaccinuri. În comunicatul de presă prin care Pfizer a anunţat rezultatele studiului se precizează că vaccinul a fost bine tolerat şi că reacţiile adverse sunt similare celor înregistrate la categoria de vârstă 16-25 de ani.

În studiul clinic, adolescenţii au primit aceeaşi doză de ser care se administrează adulţilor, iar regimul de administrare a fost identic: două doze, la un interval de 21 de zile. Este doza prea mare pentru copii şi există un risc mai crescut de reacţii adverse din acest motiv?

Vaccinul împotriva COVID-19 nu este singurul administrat în aceeaşi doză la copii şi la adulţi. În cazul vaccinului HPV discutăm despre aceeaşi doză pentru oricine cu vârsta mai mare de 9 ani, inclusiv adulţi, potrivit dr. Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF. La vaccinul meningococic este aceeaşi situaţie: acelaşi ser se administrează atât adolescenţilor, cât şi sugarilor. Vaccinul antigripal trebuie administrat chiar în două doze copiilor cu vârsta între 6 luni şi 8 ani, la un interval de o lună, pentru a obţine un răspuns imun adecvat.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus