Stiri de ultima ora

Semnele unei structuri ascunse în nucleul interior al Pământului, descoperite de cercetători

Semnele unei structuri ascunse în nucleul interior al Pământului, descoperite de cercetători
Stiinta-sanatate
Cercetătorii au descoperit recent dovezi care indică un nou capitol din istoria Pământului. Nucleul interior al planetei pare să aibă un alt nucleu la interior.

„În mod tradițional, am fost învățați că Terra are patru straturi principale: scoarța, mantaua, nucleul extern și nucleul intern”, a explicat geofizicianul Joanne Stephenson de la Universitatea Națională Australiană.

Înțelegerea noastră cu privire la ceea ce se ascunde sub scoarța Pământului provine în mare parte de la ce au dezvăluit vulcanii și undele seismice. În urma acestor observații indirecte, oamenii de știință au calculat că nucleul interior extrem de fierbinte, cu temperaturi care depășesc 5.000 de grade Celsius, reprezintă doar 1% din volumul total al planetei noastre.

„Va trebui să rescriem manualele școlare”

Acum, Stephenson și colegii săi au descoperit mai multe dovezi care sugerează că nucleul interior al Terrei ar avea două straturi distincte.

„Este foarte palpitant. Ar putea însemna că va trebui să rescriem manualele școlare”, a adăugat Stephenson.

Așadar, ce se ascunde în adâncurile Pământului? Echipa a analizat modele cu anizotropia nucleului interior, adică modul în care diferențele din compoziția materialului modifică proprietățile undelor seismice, și au aflat că unele erau mai frecvente decât altele.

„Sugerează două evenimente separate de răcire în istoria Pământului”

Studiul nu a reușit să arate o varietate foarte accentuată a adâncimii din nucleul interior, însă oamenii de știință au descoperit o schimbare de 45 de grade a unghiului unei direcții, cu o direcție mai rapidă a undelor seismice trecând paralel cu axa planetei.

„Am descoperit dovezi care ar indica o schimbare în structura fierului, ceea ce sugerează două evenimente separate de răcire în istoria Pământului. Detaliile evenimentului principal sunt încă necunoscute, însă noi am rezolvat încă o piesă din puzzle atunci când vine vorba despre înțelegerea noastre privind nucleul interior al Terrei”, a spus Stephenson.

Prezența unui strat interior adițional a fost suspectată de ceva timp

Aceste noi concluzii ar putea explica de ce unele dovezi experimentale nu au fost consistente cu modelele noastre actuale privind structura Pământului, potrivit Science Alert.

Prezența unui strat interior adițional a fost suspectată de ceva timp, existând indicii că acele cristale de fier care alcătuiesc nucleul interior ar avea alinieri structurale diferite.

„Suntem limitați de distribuția cutremurelor globale, în special la antipozii polari”, a scris echipa de cercetători, explicând că datele care lipsesc reduc certitudinea concluziilor studiului. Însă, descoperirile lor confirmă alte studii recente privind anizotropia nucleului interior.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Descoperire majoră despre diamantele aflate în adâncurile Pământului

Un studiu controversat susține că în centrul Pământului există o gaură neagră. Cum poate fi explicată descoperirea

Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea câmpul magnetic al Pământului?

Ce este stratul de ozon și cât de important este pentru noi?

Articolul Semnele unei structuri ascunse în nucleul interior al Pământului, descoperite de cercetători apare prima dată în Descopera.ro.

descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus