Stiri de ultima ora

Moderna: vaccinul împotriva COVID-19, o imunitate de cel puțin un an

Moderna: vaccinul împotriva COVID-19, o imunitate de cel puțin un an
Stiinta-sanatate
Imunitatea vaccinului împotriva bolii COVID-19, produs de Moderna Inc, ar trebui să dureze cel puțin un an, au transmis reprezentanții companiei americane la conferința J.P. Morgan Healthcare, organizată la începutul săptămânii.

Reprezentanții producătorului de medicamente s-au declarat încrezători că tehnologia ARN mesager (ARNm), pe care Moderna a folosit-o în crearea vaccinului, poate asigura protecție și împotriva noii variante a coronavirusului care a apărut inițial în Marea Britanie și s-a răspândit în mai multe țări, inclusiv în România.

În decembrie, Moderna a anunțat că va efectua teste pentru a confirma eficiența vaccinului împotriva oricărei tulpini de a coronavirusului SARS-CoV-2.

Vaccinul companiei, denumit mRNA-1273, folosește mARN sintetic pentru a imita suprafața coronavirusului și „a învăța” sistemul imunitar să îl recunoască și să-l neutralizeze.

Cât preconizează să câștige Moderna din vaccinul mRNA-1273 împotriva COVID-19

La începutul acestei săptămâni, compania a anunțat că se așteaptă să livreze între 600 de milioane și 1 miliard de doze de vaccin în 2021 și că prevede vânzări totale de 11,7 miliarde de dolari pentru acest an, în baza acordurilor anterioare de cumpărare a vaccinului împotriva COVID-19 semnate cu o serie de guverne.

„Echipa se simte foarte confortabil cu datele înregistrate până acum … suntem pe drumul cel bun pentru a livra cel puțin 600 de milioane de doze”, a spus directorul executiv Stéphane Bancel, potrivit Reuters.

Vaccinul mRNA-1273 a fost aprobat, săptămâna trecută, pentru utilizare în Uniunea Europeană.

Primele doze de vaccin Moderna au ajuns în România

În România, prima tranșă de vaccin Moderna, respectiv 14.000 de doze, au ajuns marți seara, pe cale terestră, în vama Nădlac. Miercuri de dimineață vor fi livrate la Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino”. De aici, urmează să fie distribuite, în perioada următoare, către centrele regionale și de vaccinare.



Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani, potrivit Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19

Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare, având la bază aceeași tehnologie ARN mesager și o eficacitate similară. Vaccinul Pfizer/BioNTech are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune, încă, în ce măsură previn și infecția asimptomatică cu virusul SARS-CoV-2.

Vă recomandăm să citiți și:

Tehnologia folosită la vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de BioNTech, s-a dovedit eficientă împotriva sclerozei multiple

Primele rezultate sugerează că vaccinul de la Pfizer va funcționa împotriva mutațiilor coronavirusului

Care sunt bolile cronice care sunt cuprinse în etapa a doua de vaccinare anti-COVID

Cât de frecvente sunt reacțiile alergice severe la vaccinul împotriva COVID-19 de la Pfizer și BioNTech

Articolul Moderna anunță că vaccinul lor împotriva COVID-19 ar asigura o imunitate de cel puțin un an apare prima dată în Descopera.ro.

descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus