Stiri de ultima ora

Erorile medicale pot declanşa Alzheimer

Erorile medicale pot declanşa Alzheimer
Stiinta-sanatate
Neglijenţa medicală ar putea cauza Alzheimer, susţin britanicii.

Studiul unor cercetători de la Universitatea din Londra arată că boala Alzheimer ar putea apărea la unii oameni din cauza unei erori medicale în timpul unei transfuzii de sânge sau operaţii pe creier.

Despre Alzheimer se ştia până acum că este afecţiunea care are ca factor principal de risc vârsta şi se manifestă prin degradarea treptată a funcţiilor creierului. Recent, un studiu realizat în Marea Britanie atrage atenţia că neglijenţa medicală ar putea deveni depotrivă o cauză a acestei boli.

Transfuziile de sânge sau operaţiile pe creier ar putea fi cauza răspândirii bolii către unii pacienţi cu vârste între 30-50 de ani. Conform acestui studiu, pacienţii nu aveau în familie rude care să fi suferit de Alzheimer. Pacienţii respectivi au decedat din cauza bolii Creutzfeldt-Jacob, contractată în urma unor injecţii cu hormoni de creştere. Aceasta are simptome asemănătoare Alzheimer , dar se manifestă într-un ritm mult mai alert. Concluzia cercetătorilor a fost că boala ar fi fost transmisă prin proceduri medicale.

Alarmant este că proteinele care cauzează demenţa conţin agenţi infecţioşi numiţi prioni, care nu pot fi uşor înlăturaţi de pe suprafeţele metalice, precum instrumente chirurgicale, fiind rezistenţi la sterilizare, scrie The Telegraph . “Există trei moduri de a contacta boala: fie se întâmplă spontan şi este un eveniment nefericit cauzat de vârstă, fie este genetic sau eşti afectat de un accident medical. Acestea sunt încă presupuneri”, spune profesorul John Collinge, director al Centrului de Cercetare Consiliul Prion.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus