Stiri de ultima ora

Cum s-au format primele stele?

Cum s-au format primele stele?
Stiinta-sanatate
Pentru aproximativ 380.000 de anide la Big Bang, materia Universului era extrem de fierbinte, împiedicând formarea atomilor.

Comunitatea academică a căzut de acord cu privire la modul în care a apărut Universul nostru, vorbim aici despre Teoria Big Bang, aceasta a permis creare unei cronologii a modului în care a evoluat tot ceea ce ne compune şi ne înconjoară. Această cronologie poate fi în unele cazuri foarte exactă, cercetătorii putând explica evoluţia Universului în termenii celor mai mici subdiviziuni ale unei secunde, totuşi, odată cu trecerea timpului şi din cauza  inflaţiei universale , această cronologie devine mai greu de realizat. Acestă situaţie subliniază faptul că anumite momente cheie din istoria Universului nu sunt încă înţelese insuficient, notează Space .

Unele dintre cele mai importante momente care trebuie studiate în continuare sunt apariţia şi dispariţia primelor stele. Pentru primii 380.000 ani, Universul nostru a fost o masă de plasmă relativ uniformă şi a cărei încât particulele fundamentale nu puteau să se unească şi formeze cele mai simple forme de materie cu care suntem familiari: atomii de hidrogen şi heliu. Totuşi, la finalul acestei perioadei, temperaturile au scăzut îndeajuns astfel încât primii atomi din Univers să se nască, ceea ce a dat naştere unei cantităţi foarte mari de radiaţii pe care o detectăm şi astăzi: radiaţia cosmică de fundal .

De-a lungul a milioane de ani, Universul s-a aflat într-o stare de neutralitate, „profitând” de faptul că în anumite zone densitatea gazului era puţin mai mare, atomii de hidrogen au început să se adune, atracţia gravitaţională a aceastora atrăgând din ce în ce mai mulţi atomi din jur. Astfel, în cele din urmă, primele stele şi galaxii au început să se formeze.

Data formării primelor stele este încă neclară, instrumentele noastre ştiinţifice nepermiţându-ne să „vedem” atât de departe în trecut. Ce ştiu oamenii de ştiinţă cu siguranţă este că formarea stelelor a schimbat Universul pentru todeauna, ionizându-l, acest proces fiind gata la finalul primului miliard de ani de la Big Bang.

Astronomii sunt de părere că radiaţia ultravioletă produsă de către prima generaţie de stele a transformat materia Universului din nou în plasmă : Soarele din mijlocul sistemului nostru solar, toate stelele, nebuloasele şi ceea ce se află între acestea este plasmă. 
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus