Cine a fost Cenuşăreasa sovietică , prima femeie care a văzut Pământul din spaţiu în urmă cu 56 de ani - VIDEO
descopera.ro 16 Jun 2019 la ora 07:36 |

Stiinta-sanatate
Valentina Tereşkova s-a născut într-o familie modestă, de ţărani, a lucrat într-o fabrică de textile şi a efectuat zeci de salturi cu paraşuta. Ea a fost una dintre cele cinci femei recrutate, în secret, pentru o misiune ce urma să schimbe istoria.
Analizarea celor mai vechi portrete din lume a scos la iveală un lucru surprinzător - FOTO
După şapte luni de antrenamente intense, rusoaica a bătut record după record. Ea a fost prima femeie în spaţiu, prima şi singura femeie în spaţiu care a efectuat un zbor individual şi primul civil în spaţiu.
Succesul său a fost ascuns însă chiar şi de familia ei, până în momentul în care oficialii ruşi au fost pregătiţi să-l facă public întregii lumi.
Sursă: YouTube
Misiunea Valentinei Tereşkova a durat trei zile, perioadă în care a efectuat 48 de rotaţii în jurul Pământului. Zborul s-a derulat însă cu unele dificultăţi, dezvăluite abia după prăbuşirea URSS. În primul rând, o eroare tehnică, ulterior corectată, a făcut vehiculul femeii să se depărteze din ce în ce mai mult de Pământ.
Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 16 iunie.
1671 - A fost executat, la Moscova, Stenka Razin, lider al cazacilor.
1864 - Prin protocolul de la Constantinopol, puterile garante recunosc dreptul statului român de a-şi modifica legiuirile interne fără o prealabilă aprobare din partea lor.
1902 - S-a născut geneticiana Barbara McClintock, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină, în anul 1983 (m. septembrie 1992)
1913 - A început cel de al doilea război balcanic, între Grecia, Serbia şi Muntenegru pe de o parte şi Bulgaria, de cealaltă. În conflict se vor implica şi România şi Turcia.
1940 - Mareşalul Phillipe Petain, erou în Primul Război Mondial, devine premier al guvernului francez de la Vichy.
1958 - Este executat Imre Nagy, fost premier al Ungariei şi liderul mişcării de revoltă împotriva ocupaţiei sovietice. (n. iunie 1896)