Stiri de ultima ora

Cercetătorii au descoperit o serie de fructe şi legume care ar putea ajuta pacienţii cu Covid-19

Cercetătorii au descoperit o serie de fructe şi legume care ar putea ajuta pacienţii cu Covid-19
Stiinta-sanatate
Utilizatorii de smartphone-uri din întreaga lume au ajutat Imperial College London să finalizeze prima etapă a proiectului de cercetare Corona-AI în doar şase luni. Procesul s-a desfăşurat semnificativ mai rapid decât ar fi fost posibil prin metode standard de cercetare.

Proiectul Corona-AI, lansat de Fundaţia Vodafone în luna aprilie în cadrul aplicaţiei mobile DreamLab în mai multe ţări, printre care şi România, urmăreşte identificarea unor combinaţii ale medicamentelor existente şi moleculelor din diverse alimente uzuale care ar putea ajuta pacienţii cu COVID-19.

Cercetătorii de la Imperial College London au anunţat descoperirile preliminarii ale cercetării, inclusiv identificarea unor molecule cu proprietăţi antivirale din alimentele obişnuite de provenienţă vegetală, cum ar fi fructele de pădure (în special coacăze negre, merişor şi afine), mere, portocale, lămâi, varză, broccoli, ceapă, usturoi, pătrunjel şi fasole.

De asemenea, studiul a constatat că medicamentele obişnuite utilizate pentru combaterea tulburărilor cardiovasculare şi metabolice – precum simvastatina, atorvastatina şi metformina – ar putea fi utilizate şi împotriva COVID-19. Descoperirile vor fi analizate în continuare de către cercetători, care spun că este necesară o validare clinică pentru a evalua potenţialul impact al acestor molecule.

Dr. Kirill Veselkov de la Departamentul de Chirurgie şi Oncologie al Imperial College London, coordonator al proiectului Corona-AI, a declarat: „Deşi, pe bună dreptate, se pune mult accent pe descoperirea unui vaccin pentru COVID-19, preocuparea noastră este de a găsi modalităţi prin care să putem ajuta oamenii care au contractat virusul, reducând fie durata, fie gravitatea bolii. Pentru pacienţii care nu necesită internare există nevoia unui tratament inovator şi rentabil care poate fi administrat în afara spitalului. Ne aşteptăm ca strategiile nutriţionale bazate pe alimente bogate în fitoelemente să ofere o soluţie nouă în acest sens.”

În prima etapă, proiectul Corona-AI a ajutat oamenii de ştiinţă să exploreze efectul potenţial a mii de molecule din medicamente şi alimente. Cu ajutorul aplicaţiei DreamLab şi a inteligenţei artificiale au fost rezolvate 100 de milioane de calcule matematice. După încheierea tuturor fazelor de cercetare – termen estimat pentru decembrie 2021 – rezultatele obţinute vor fi puse la dispoziţia comunităţii medicale pentru a facilita studiile clinice. Concluziile legate de alimentele cercetate ar putea fi integrate în sfaturile dietetice pentru pacienţii care se recuperează după COVID-19.

DreamLab este o aplicaţie premiată, dezvoltată de Fundaţia Vodafone, care oferă oricărui posesor de smartphone o modalitate facilă de a sprijini cercetarea în domeniul cancerului. Începând din aprilie 2020, în aplicaţie a fost inclus Corona-AI, un proiect care foloseşte aceeaşi tehnologie pentru a ajuta la lupta împotriva răspândirii coronavirusului. 

Aplicaţia mobilă utilizează puterea comună de procesare a smartphone-urilor pentru a efectua calcule complexe într-un ritm mult mai rapid decât în mod tradiţional. Până în prezent, DreamLab a fost descărcată de aproape 1 milion de utilizatori din 17 ţări care au ales să susţină cercetarea ştiinţifică. În acest moment, aplicaţia este disponibilă în România, Australia, Italia, Noua Zeelandă, Spania, Marea Britanie, Portugalia, Cehia, Ghana, Africa de Sud, Republica Democratică Congo, Lesotho, Germania, Irlanda, Grecia, Olanda şi Albania.

DreamLab a fost lansată local de către Fundaţia Vodafone România în septembrie, 2019 şi poate fi descărcată din App Store sau Google Play Store. Pentru ca aplicaţia să funcţioneze în limba română, utilizatorii trebuie să aibă smartphone-ul setat pe această limbă. Orice utilizator o poate descărca în mod gratuit, însă, odată instalată, aplicaţia generează trafic de date. Vodafone România susţine proiectul DreamLab prin acordarea gratuită a traficului de date naţionale necesar funcţionării aplicaţiei pentru clienţii săi. DreamLab nu are acces la informaţiile utilizatorilor. 

Fundaţia Vodafone se află în centrul unei reţele de programe de investiţii sociale globale şi locale. Programul Connecting for Good al Fundaţiei Vodafone combină acţiunile caritabile cu tehnologia pentru a face diferenţa în lume. 

Imperial College London este una dintre cele mai importante universităţi din lume. 17.000 de studenţi şi 8.000 de angajaţi ai Colegiului extind frontierele cunoaşterii în domeniile ştiinţei, medicinei, ingineriei şi afacerilor şi îşi transformă descoperirile în beneficii pentru societatea noastră.

Potrivit Times Higher Education, Imperial College London este cea mai internaţională universitate din Marea Britanie, având legături academice în peste 150 de ţări. Reuters a numit Colegiul drept cea mai inovatoare universitate din Marea Britanie datorită culturii sale antreprenoriale excepţionale şi legăturilor cu industria.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 765 de ONG-uri din întreaga ţară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au peste 3 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus