Stiri de ultima ora

Cel mai folosit analgezic din lume provoacă un comportament mai riscant -

Cel mai folosit analgezic din lume provoacă un comportament mai riscant -
Stiinta-sanatate
Unul dintre cele mai consumate medicamente din Statele Unite, dar și cel mai comun analgezic din lume, ar putea să facă mai mult decât să-ți înlăture durerea de cap, arată noi dovezi.

Acetaminofen, cunoscut și drept paracetamol, duce la o creștere a comportamentului mai riscant, potrivit unui nou studiu care a măsurat schimbări comportamentale ale oamenilor aflați sub influența medicamentului eliberat fără rețetă.

„Acetaminofen pare să îi facă pe oameni să aibă mai puține emoții negative atunci când iau în considerare activități riscante, pur și simplu nu le mai este teamă”, a explicat Baldwin Way, de la Universitatea din Ohio.

„Având în vedere că 25% din populația din SUA folosește acetaminofen în fiecare săptămână, reducerea în percepția riscurilor și creșterea în comportamentul riscant ar putea avea efecte importante asupra societății”, a mai adăugat Way.

Cel mai comun ingredient pentru medicamente

La fel ca alte studii recente, descoperirile sugerează că efectele medicamentului asupra ameliorării durerii implică și anumite procese psihologice, diminuând percepția oamenilor față de sentimente negative, reducerea empatiei și chiar pierderea funcțiilor cognitive.

Într-un mod similar, noile cercetări sugerează că abilitățile oamenilor de a evalua și percepe riscurile pot fi perturbate atunci când aceștia consumă acetaminofen. Deși efectele ar putea părea ușoare, trebuie să fie luate în considerare, având în vedere că este cel mai comun ingredient pentru medicamentele din SUA și găsit în 600 de tipuri diferite de medicamente care pot fi eliberate cu sau fără rețetă.

„Trebuie să analizăm mai bine efectele medicamentelor eliberate fără rețetă”

Acetaminofen este considerat un medicament esențial de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și chiar recomandat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA celor care au simptome ale infecției COVID-19.

Totuși, având în vedere noile cercetări, comunitatea științifică ar trebui să reconsidere astfel de recomandări, potrivit Science Alert.

„Poate că cineva cu simptome ușoare de COVID-19, care folosește acetaminofen, ar crede că nu este riscant să se întâlnească cu oameni. Trebuie să analizăm mai bine efectele acetaminofenului și medicamentelor eliberate fără rețetă”, a adăugat Way.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Medicamentele pentru dureri de cap folosite de o femeie i-au cauzat o boală „medievală” bizară

Alarmant! Multe dintre medicamentele prescrise de medici sunt testate insuficient

Un experiment cu ketamină a dezvăluit un fenomen pe care oamenii de știință nu l-au mai văzut până acum

Ketamina poate fi folosită pentru depresie. Cercetătorii nu știu însă cum funcționează

Articolul Cel mai folosit analgezic din lume provoacă un comportament mai riscant apare prima dată în Descopera.ro.

descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus