Stiri de ultima ora

Vineri începe EURO 2020. Tenorul italian Andrea Bocelli va cânta în deschiderea Campionatului european de fotbal

Vineri începe EURO 2020. Tenorul italian Andrea Bocelli va cânta în deschiderea Campionatului european de fotbal
Sport
Tenorul italian Andrea Bocelli va cânta, vineri, la ceremonia de deschidere a Campionatului European de Fotbal, pe Stadio Olimpico din Roma.

Andrea Bocelli

Andrea Bocelli va interpreta aria "Nessun Dorma" de Giacomo Puccini, înainte de partida inaugurală dintre Italia şi Turcia, care va începe la 21:00, ora locală.

Ceremonia va fi în continuare animată de foştii internaţionali italieni Francesco Totti şi Alessandro Nesta, dar și de o coregrafie care va cuprinde 24 de baloane, ca simbol al selecţiilor naţionale care participă la EURO 2020.

Turneul final al EURO 2020, care va fi găzduit de 11 oraşe de pe continent, printre care şi Bucureşti, va debuta pe 11 iunie şi se va încheia pe 11 iulie.

Iniţial, ar fi trebuit să se desfășoare în 12 oraşe ale continentului între 12 iunie-12 iulie 2020, dar a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus.

UEFA a decis ca denumirea competiţiei să rămână EURO 2020, chiar dacă are loc anul acesta.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus