Stiri de ultima ora

VIDEO Stefanos Tsitsipas, victorie cu Andrey Rublev după ce a salvat o minge de meci - Dominic Thiem, calificat în semifinale

​Stefanos Tsitsipas a obținut prima sa victorie de la actuala ediție a Turneului Campionilor, grecul fiind nevoit să salveze și o minge de meci împotriva lui Andrey Rublev. Este cunoscut deja numele primului calificat în semifinale din Grupa "Londra 2020": Dominic Thiem.

Rublev a pierdut categoric primul set al duelului cu Tsitsipas (6-1), iar partida se anunța, cel puțin teoretic, una scurtă.

Rusul avea însă să-și găsească pas cu pas ritmul, a câștigat setul al doilea cu 6-4, iar în decisiv a ajuns în situatia de a avea minge de meci în tiebreak. Emoțiile l-au copleșit însă la 6-5, atunci când Rublev a comis o dublă greșeală.

Jucător cu mai multă experiență la nivel înalt, Tsitsipas a profitat de moment și a câștigat următoarele trei puncte, reușind astfel să se impună într-un final dramatic de meci (8-6).

După acest succes (6-1, 4-6, 7-6(6), Stefanos rămâne în cărțile calificării, iar meciul de joi cu Rafael Nadal va fi unul de totul sau nimic: cine învinge va merge în semifinale alături de Dominic Thiem.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus