Stiri de ultima ora

VIDEO Legendele Barcelonei și ale lui Real Madrid, amical spectaculos - Ronaldinho, show ca în vremurile bune

Legendele lui Real Madrid și cele ale Barcelonei au jucat un meci amical la Tel Aviv, cu tribunele pline. De pe teren nu au lipsit vedete precum Rivaldo, Figo şi Roberto Carlos, iar Ronaldinho a jucat în stilul său caracteristic. Madrilenii s-au impus în "El Clasico" cu 3-2. Munitis ('42), Alfonso Perez ('44) şi Ruben de la Red ('69) au marcat pentru Real, în timp ce Ronaldinho ('28, p) şi Jofre Mateu ('60) au punctat pentru catalani.La meciul de pe stadionul Bloomfield din Tel Aviv au asistat aproximativ 25.000 de oameni. Ronaldinho a jucat spectaculos, marcând din penalti și șutând o dată în bară. Mai mult, pe lângă driblingurile care l-au consacrat, fotbalistul a fost aproape de gol cu o execuție din apropierea centrului terenului.Au evoluat echipele:Real Madrid: Jordi Codina - Roberto Carlos, Alberto Rivera, Luis Milla, Antonio Nunez, Alfonso Perez, Jose Emilio Amavisca, Ivan Campo, Luis Figo, Fernando Sanz, Ruben De la Red. Au mai jucat: Pedro Munitis şi Jesus Enrique Velasco. Antrenor: Manolo Castro.FC Barcelona: Mariano Jesus Angoy - Miquel Soler, Frederic Dehu, Tortolero, Jon Andoni Goikoetxea, Oscar Arpon, Gaizka Mendieta, Javier Saviola, Deco, Rivaldo, Ronaldinho. Au mai jucat: Ronald De Boer, Jofre Mateu, Guillermo Amor, Francesco Coco, Francisco Guzman (portar), Juan Carlos şi Samuel Okunowo.Antrenor: Albert Ferrer.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus