Stiri de ultima ora

VIDEO Doi jurnaliști s-au suit pe acoperiș pentru a dialoga cu Simona Halep, aflată într-o carantină strictă la Adelaide

Simona Halep a dialogat de la balconul hotelului cu doi prezentatori australieni de emisiuni radio, care s-au urcat pe acoperişul postului aflat vizavi de locul în care sunt în carantină unii dintre cei mai buni jucători de tenis din lume, la Adelaide.

Erin Philips şi Soda au vrut să-şi salute noii lor vecini, aflaţi în hotelul de vizavi, şi au urcat pe acoperiş, "înarmaţi" cu un megafon. Dintre marii jucători de tenis prezenţi în stabiliment, doar Simona Halep a răspuns apelului celor doi şi a ieşit pe balcon pentru a dialoga cu ei."Am vrut să-i întâmpinăm pe noii noştri vecini de cartier. Se întâmplă ca noii noştri vecini să fie şase dintre cei mai buni jucători de tenis din lume.

Serena Williams, Rafael Nadal, Novak Djokovic, Simona Halep, Naomi Osaka şi Dominic Thiem sunt în carantină la un hotel situat chiar peste drum de studiourile noastre.

Erin Phillips şi Soda au urcat pe acoperişul studioului nostru pentru a încerca să ne prezentăm. Şi, băiete, am dat de aur din prima zi!

Incredibila Simona Halep şi antrenorul ei (Darren Cahill) au ieşit pe balconul lor pentru a ne face cu mâna şi a discuta cu Erin&Soda.

Ea a dezvăluit că s-a trezit devreme şi că nu a aderanjat-o tot zgomotul pe care îl făceau oamenii noştri. În următoarele două săptămâni, Erin&Soda vor urca pe acoperiş pentru a încerca să-i distreze pe noii vecini", se arată pe site-ul postului Mix102.3.Halep le-a transmis celor doi prezentatori că se plictiseşte puţin şi că se trezeşte la ora 05:00, iar aceştia i-au promis că vor difuza pe postul lor de radio melodiile ei preferate.Jucătoarea de pe locul 2 WTA a ajuns, joi, la Adelaide şi a intrat în carantină, înainte de a participa la Melbourne Summer Series şi la Australian Open, primul Grand Slam al anului.Din cauza pandemiei de coronavirs, organizatorii au impus tuturor jucătorilor obligativitatea de a ajunge la Melbourne până la 17 ianuarie şi apoi efectuarea unei carantine de 14 zile, cu posibilitatea de a se antrena cinci ore pe zi.Un grup restrâns de jucători şi jucătoare, între care Halep, Novak Djokovic, Rafael Nadal, Serena Williams, Naomi Osaka, Venus Williams şi Dominic Thiem, sunt în carantină la Adelaide, unde este programat un turneu demonstrativ, transmite News.ro.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus