Stiri de ultima ora

Veste DUREROASĂ primită de SIMONA HALEP. Tocmai a fost făcut ANUNŢUL OFICIAL

Veste DUREROASĂ primită de SIMONA HALEP. Tocmai a fost făcut ANUNŢUL OFICIAL
Sport
Turneul Campioanelor 2020 și alte turnee WTA și ATP care urmau să se joace în China au fost anulate din cauza pandemiei de covid-19.

China a anunţat că 11 turnee ATP și WTA, care urmau să se joace în această ţară, nu se vor mai disputa în acest an. De altfel, oficialitățile chineze au decis ca niciun eveniment sportiv să nu se mai dispute în acest an din cauza pandemiei de COVID-19.

Cea mai importantă competiție anulate este Turneul Campioanelor, care era programat la Shenzen, începând cu 9 noiembrie. Aceasta ar fi fost a doua ediție a WTA Finals care s-ar fi desfășurat la Shenzen, după cea din 2019, câștigată de Ashleigh Barty.

Simona Halep, ANUNŢ-BOMBĂ despre RETRAGERE. "O să zic gata, trag pe dreapta!"

"Suntem foarte dezamăgiți că evenimentele de talie mondială din China nu vor mai avea loc în acest an. Din păcate, aceasta decizie include și Turneul Campioanelor. Respectăm decizia și abia așteptăm să revenim în China cât mai repede", a declarat Simon Martin, președintele WTA.

Simona Halep avea şanse foarte mari să se califice pentru a şaptea oară consecutiv la Turneul Campioanelor (în 2018 nu a participat din cauza unei accidentări), competiţie pe care nu a câştigat-o niciodată (a jucat doar o finală, pierdută în 2014 cu Serena Williams).
www.rtv.net

Articole similare :
comments powered by Disqus