Stiri de ultima ora

Sorana, o nouă evoluţie magnifică la Roland Garros, s-a calificat în optimile turneului

Sorana, o nouă evoluţie magnifică la Roland Garros, s-a calificat în optimile turneului
Sport
Românca aflată pe poziţia 54 WTA continuă parcursul excelent din acest sezon şi a reuşit  calificarea în a doua săptămâna de la French Open.

După ce a câştigat titlul la Istanbul şi a mai jucat finala la Strasbourg, Sorana este irezistibliă şi la turneul din capitala Franţei. Vineri seara, într-o partidă care a început cu 3 ore întârziere din cauza condiţiilor meteo, „Sori“ a reuşit a treia sa victorie la Roland Garros şi s-a calificat printre primele 16 jucătoare ale turneului.

În turul trei, Cîrstea a început excelent meciul cu Daria Kasatkina şi a trecut imediat în avantaj, 2-0. Singurele emoţii pentru fanii Soranei în acest debut de meci au venit în game-ul trei, când românca  s-a dezechilibrat, a căzut pe jos, iar partida a fost întreruptă mai multe minute. Chiar dacă nu s-a pus niciun moment problema unui abandon, românca a cerut intervenţia medicului competiţiei şi a fost bandajată la glezna dreaptă. În ciuda căzăturii, game-ul a mers în contul ei, astfel că avantajul de pe tabelă a luat proporţii, 3-0. Kasatkina a luat următoarele două game-uri, după care a fost rândul Soranei să puncteze ce două ori la rând, 5-2. La acest scor, Kasatkina a salvat o minge de set, dar nu a mai putut face nimic în game-ul următor, când Sorana a închis setul la a cincea oportunitate, 6-3, după 47 de minute de la începutul partidei.

Setul secund a început cu o serie de trei break-uri, 2-1 pentru Sorana, după care s-a mers cu serviciu până la 4-2. A venit un nou break al sportivei noastre, urmat de un game solid pe propriul serviciu, care a consfinţit o victorie clară obţintă în doar o oră şi 18 minute.

În faza următoare a competiţiei, duminică, de la o oră care va fi comunicată ulterior, Sorana va juca cu slovena Tamara Zidansek (85 WTA).

În cazul unei victorii în optimi, Sorana îşi va egala cea mai bună performanţă la Roland Garros, cea din 2009, când s-a oprit in sferturile de finală.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus