Stiri de ultima ora

Simona Halep spera sa fie apta pentru Olimpiada: "Sunt mici sansele sa particip la Roland Garros. Accidentarea imi complica total sezonul, nu pot sa ma misc, nu pot sa fac nimic!" |

Simona Halep spera sa fie apta pentru Olimpiada: Sunt mici sansele sa particip la Roland Garros. Accidentarea imi complica total sezonul, nu pot sa ma misc, nu pot sa fac nimic! |
Sport
In ciuda a ceea ce a fost, probabil, cea mai tumultoasa serie de evenimente vreodata intamplate in cariera sa de jucatoare profesionista de tenis, Simona Halep s-a aratat senina la intoarcerea in tara si a fost deschisa la toate intrebarile puse de jurnalistii care au asteptat-o la Aeroportul International Henri Coanda.

Intai de toate, Simona Halep a explicat ce s-a intamplat, mai exact, in momentul accidentarii propriu-zise: "Nu am simtit absolut nimic inainte. Stateam la retur, am facut o mica saritura sa ma pregatesc si atunci am simtit o durere foarte mare," a relatat numarul 3 WTA . 

Revenita la Bucuresti, campioana en-titre de la Wimbledon a lasat de inteles ca decizia finala cu privire la participarea la Roland Garros nu a fost inca luata, afirmand in acelasi timp ca sunt sanse mici sa faca deplasarea la Paris. "Inca nu s-a decis, dar sunt mici sansele ca eu sa particip la Roland Garros. Bineinteles, e o dezamagire foarte mare, dar mai am cativa ani in fata. Eu mereu sper si cred ca totul e posibil, dar de data aceasta nu ma voi grabi, pentru ca este o accidentare foarte periculoasa si nu vreau sa stau luni de zile cu aceasta problema. Bine ca s-a intamplat acum si nu s-a intamplat pe la 25 de ani, pentru ca este o accidentare destul de grava. Sper sa se mai intample doar peste 10 ani, daca voi mai juca," a adaugat Simona Halep. 

Spre deosebire de reactia de moment, in care Simona Halep a intrebat fizioterapeutul cum si-a putut rupe muschiul, avand in vedere ca nu a facut nimic , cu sensul ca nu l-a fortat intr-un mod atipic, jucatoarea din Romania a declarat ca este acum impacata cu situatia dificila prin care trece: " Accidentarea asta imi complica total sezonul, pentru ca nu pot sa joc, nu pot sa ma misc, nu pot sa fac nimic. Va fi o perioada destul de dificila, dar moral sunt bine, o iau ca atare si accept ceea ce mi s-a intamplat. Dupa 10 ani in care joc saptamana de saptamana la cel mai inalt nivel, probabil ca si uzura si-a spus cuvantul, dar nu pot sa spun ca m-am simtit obosita, chiar imi revenisem dupa Madrid si ma simteam bine, atat din punct de vedere fizic, cat si cu privire la jocul meu," a intarit Simona Halep. 

"Mereu ma recuperez in tara. Am incredere in medicii pe care-i am; e cel mai bine sa fii acasa in momentele astea," a fost concluzia Simonei Halep. 
sport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus