Stiri de ultima ora

Selecționata de rugby a Angliei, victorie categorică în fața Irlandei

Selecționata de rugby a Angliei, victorie categorică în fața Irlandei
Sport
Selecţionata Angliei a învins cu scorul de 57-15 reprezentativa Irlandei, într-o partidă de pregătire în vederea Cupei Mondiale de rugby ediţia 2019, disputată sâmbătă, pe stadionul Twickenham din Londra.

24.08.2019 - 20:25

Rugbyştii englezi au reuşit opt eseuri pe parcursul acestui joc, prin Elliot Daly, Manu Tuilagi, Mario Itoje, George Kruis, Tom Curry, Luke Cowan-Dickie şi Joe Cokanasiga (2). Oaspeţii au înscris la rândul lor două eseuri, prin Jordan Larmour şi Bundee Aki.

XV-le Trandafirului, care venea după eşecul suferit săptămâna trecută, la Cardiff, în faţa Ţării Galilor (6-13), a înregistrat cu această ocazie cea mai categorică victorie din istoria confruntărilor sale cu Irlanda.

Anglia va evolua în Grupa C la Cupa Mondială 2019, alături de Franţa, Argentina, Statele Unite şi Tonga, în timp ce Irlanda a fost repartizată în Grupa A, din care mai fac parte Scoţia, Samoa, Rusia şi ţara gazdă, Japonia.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus