Stiri de ultima ora

România a pierdut o jucătoare pentru Australian Open 2021: Ghinion teribil pentru Gabriela Ruse

România a pierdut o jucătoare pentru Australian Open 2021: Ghinion teribil pentru Gabriela Ruse
Sport
Din cele 12 sportive pe care le aveam înscrise în calificări şi pe tabloul principal, una a renunţat deja la primul turneu major din noul sezon.

Emirate a devenit, în aceste zile, ţara în care a început noul sezon în circuitul WTA. 

Pe lângă turneul de la Abu Dhabi, micuţul stat din zona Golfului Persic va găzdui şi calificările pentru Australian Open 2021, proba feminină. Băieţii vor disputa meciurile din calificări la Doha (Qatar). 

În mod normal, România ar fi trebuit să aibă şapte fete în preliminariile Australian Open 2021. Din păcate, Gabriela Ruse (159 WTA) s-a accidentat şi nu va mai evolua în Dubai. „Am fractură la un deget, m-am accidentat la un antrenament, din păcate“, a explicat Ruse (23 de ani) pentru Eurosport , postul care va transmite primul Grand Slam al anului. 

Fără Ruse, România va avea şase sportive în calificările de la Australian Open: Irina Bara (119 WTA), Mihaela Buzărnescu (137 WTA), Monica Niculescu (144 WTA), Jaqueline Cristian (168 WTA), Laura Paar (193 WTA) şi Gabriela Talabă (205 WTA). Fiecare sportivă va avea nevoie de trei victorii în calificări, pentru a pătrunde pe tabloul principal, în primul turneu major din 2021.

România va avea cinci sportive pe tabloul principal, în primul Grand Slam al anului: Simona Halep (2 WTA), Patricia Ţig (56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA), Irina Begu (78 WTA) şi Ana Bogdan (92 WTA).
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus