Stiri de ultima ora

Reacţia lui Bănel la atacul celor de la Nantes: "Mi-am plătit chiria. Am lăsat bani şi de curăţenie"

Reacţia lui Bănel la atacul celor de la Nantes: Mi-am plătit chiria. Am lăsat bani şi de curăţenie
Sport
Fostul jucător al Stelei, Bănel Nicoliţă, a rămas surprins când a văzut că Franck Kita, directorul general de la FC Nantes, grupare pentru care a evoluat în ultimul sezon, l-a acuzat în presa franceză că n-a achitat chiria şi a lăsat apartamentul într-o stare deplorabilă. "Nu e adevărat ce declară Franck. Ar trebui să-l sune pe Eric (n.r. Eric Chevrier, directorul comercial al societăţii FC Nantes) şi să-l întrebe despre situaţia apartamentului. Mi-am plătit chiria încă din luna august, am şi facturile de la bancă. Ba chiar am lăsat şi avansul de 700 de euro! Am trăit momente frumoase la Nantes, dar se pare că aşa înţeleg unii de acolo să se poarte cu foştii jucători. Eu nu caut scandal, nu vreau să intru în război cu ei. Dar fostul meu club trebuie să-mi achite cele două salarii restante. Trebuia să facă asta până pe 30 septembrie. I-am reclamat deja la Liga Profesionistă de Fotbal din Franţa şi sunt obligaţi să mă plătească", a declarat Bănel pentru www.prosport.ro.

Bănel e liber de contract

Gruparea franceză susţine prin vocea lui Franck Kita că îi va plăti salariul restant, după ce românul îi va plăti datoriile proprietarului apartamentului. "Sper că oficiul forţelor de muncă va fi mai generos cu el decât noi", a declarat directorul general delegat al FC Nantes. Nicoliţă, 29 de ani, a evoluat la FC Nantes în sezonul 2013/2014, fiind împrumutat de AS Saint-Etienne. La expirarea împrumutului la Nantes, jucătorul român şi-a încheiat şi contractul cu Saint-Etienne, el fiind în acest moment fără echipă.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus