Stiri de ultima ora

Prima BOMBĂ la Australian Open 2018. Ce au făcut Irina Begu şi Monica Niculescu

Prima BOMBĂ la Australian Open 2018. Ce au făcut Irina Begu şi Monica Niculescu
Sport
AUSTRALIAN OPEN 2018. Venus Williams a fost eliminată de Belinda Bencic în primul tur de la Australian Open, scor 6-3, 7-5, cel mai mare șoc de pe Rod Laver Arena. Irina Begu s-a calificat după un meci dramatic, iar Monica Niculescu a fost eliminată.

AUSTRALIAN OPEN 2018. Venus Williams, 37 de ani, era clasată pe locul 5 WTA și putea vâna prima poziție dacă lua trofeul. Nu a fost cazul, în condițiile în care Belinda Bencic s-a dovedit incredibil de greu de trecut, încurajată din tribune de părinții lui Roger Federer. De asemenea, Dominika Cibulkova, finalistă în 2014 la Australian Open, a fost eliminată în primul joc, împotriva estonei Kaia Kanepri, scor 6-2, 6-2. Nume important pentru tenisul feminin, Cibulkova continuă să nu se regăsească.  Sloane Stephens, campioană la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, a fost eliminată încă din primul tur. Jucătoarea americană a fost eliminată în primul tur de chinezoaica Duan, scor 6-2, 6-7, 2-6. În schimb, Jelena Ostapenko a câștigat categoric în fața Francescăi Schiavone, 6-1, 6-4.

AUSTRALIAN OPEN 2018. Rezultate tabloul feminin Australian Open:

Belinda Bencic (SWI) - Venus Williams (USA) 6-3, 7-5Jelena Ostapenko (LAT) - Francesca Schiavone (ITA) 6-1, 6-4Zhang Shuai (CHN) -  Sloane Stephens (USA) 2-6, 7-6, 6-2Julia Goerges (GER) - Sofia Kenin (USA) 6-4, 6-4Magdalena Rybarikova (SVK) - Taylor Townsend (USA) 6-0, 7-5Ying-Ying Duan (CHN) - Mariana Duque-Marina (COL) 6-0, 6-1Mona Barthel (GER) - Monica Niculescu (ROM) 6-4, 7-5Alize Cornet (FRA) - Xinyu Wang (CHN) 6-4, 6-2Petra Martic (CRO) - Alison van Uytvanck 7-6, 6-3Timea Babos (HUN) - CoCo Vandeweghe (USA) 7-6, 6-2Kaia Kanepi (EST) - Dominika Cibulkova (SLO) 6-2, 6-2Kirsten Flipkens (BEL) - Alison Riske (USA) 6-2, 6-7, 6-3Irina-Camelia Begu (ROM) - Ekaterina Makarova (RUS) 3-6, 6-4, 8-6Kiki Bertens (NED) - Catherine Bellis (USA) 6-7, 6-4, 6-2

AUSTRALIAN OPEN 2018. Irina Begu a reușit o revenire fantastică în partida din primul tur cu Ekaterina Makarova si merge în runda secundă, scor 3-6, 6-4, 8-6. Jucătoarea noastră a fost condusă cu set și 4-0, însă a jucat fantastic din acel moment. A câștigat 7 game-uri consecutive pentru 6-4 și 1-0 cu break în decisiv. După o pauză de vestiar, rusoaica a început să-și revină, iar ultimul act a fost plin de dramatism. Begu a făcut rapid break, însă Makarova a revenit neașteptat.  S-a desprins la 5-2 înainte să înceapă ploaia la Melbourne. De la cabine, Irina Begu a jucat impecabil și a obținut o victorie cu 8-6 în decisiv.

AUSTRALIAN OPEN 2018. Deși era favorită, Monica Niculescu a pierdut în minimum de seturi în fața nemțoaicei Mona Barthel, scor 4-6, 5-7. Niculescu a pierdut de fiecare dată când trebuia să rămână în set, la 4-5, respectiv 5-6.

AUSTRALIAN OPEN 2018.Mihaela Buzărnescu joacă, luni, cu Caroline Wozniacki, iar Simona Halep debutează, marţi, contra necunoscutei Destanee Aiava.
www.rtv.net

Articole similare :
comments powered by Disqus