Stiri de ultima ora

Mircea Badea, acid după ce Şumudică a fost făcut „ţigan“: „Suntem nişte mămăligi care se c**ă în fundul curţii“

Mircea Badea, acid după ce Şumudică a fost făcut „ţigan“: „Suntem nişte mămăligi care se c**ă în fundul curţii“
Sport
Marius Şumudică a plecat cu scandal de la Gaziantep, iar dacă şefii echipei l-au criticat vehement, păstrând, totuşi, un limbaj decent, nu acelaşi lucru s-a întâmplat, sâmbătă seară, când scandalul a izbucnit între tehnicianul român şi conducerea clubului.

Acest episod a venit la o lună după scandalul cu arbitrii români de pe „Parc de Princes“. Atunci, Ovidiu Haţegan şi colegii săi au fost făcuţi „ţigani“ de cineva de pe banca echipei Istanbul Başakşehir, dar ceea ce a născut un scandal planetar a fost apelativul „ăla negru“, folosit de arbitrul de rezervă, Sebastian Colţescu, pentru a-l identifca pe Pierre Webo, secund în stafful turcilor.

La vremea respectivă, atât Răzvan Burleanu (preşedinte FRF), cât şi Ionuţ Stroe (ministrul Sportului atunci) s-au grăbit să-şi ceară scuze.

Pornind de aici, Mircea Badea a avut un discurs acid în cadrul emisiunii sale, „În gura presei“, difuzată de Antena 3, în care a atacat lipsa de reacţie din partea oficialilor români, după ce Şumudică a fost făcut „ţigan“ în Turcia, într-o emisiune de televiziune.

Ce a spus Mircea Badea?

*Hai să începem cu ceea ce mi se pare cel mai important, de departe. Ne arată din nou cine suntem noi. Nu e o imagine deloc plăcută, dar reală. Poate avem o criză de identitate şi ne întrebăm «Bă, dar cum suntem noi de fapt?» Uite cum suntem. Pe site-uri a mai fost ştirea, la televizor nu prea am văzut-o. Stimaţi cetăţeni, ce a spus Colţescu sau cum îl cheamă pe arbitrul vieţii, despre penibilul ăla de pe bancă, care făcea panaramă şi încălca regulamentul şi trebuia sancţionat, nu a fost rasism! Ce a făcut comentatorul turc la televiziune e rasism! 

*El a vrut să zică nasoale de Şumudică. A început să zică nasoale acceptabile, «E plin de figuri, joacă teatru» şi, simţind nevoia să mai zică nasoale, a folosit o insultă clar rasistă: «Se comportă ca un ţigan! E un ţigan!». A folosit lucruri legate de rasă ca să zică rele! Asta e rasism! Colţescu a folosit cuvântul «negru» ca să identifice jucătorul. Era o comunicare între două persoane.

*Asta s-a întâmplat în direct la televiziune. Când spui «Eşti un ţigan!» şi asta e rasism. Am vrut să văd reacţia oficialilor din România. Zero! Nu am văzut indignare! Când Colţescu a spus, a fost indignare în România. Oficialii FRF s-au pus în patru labe pentru ceva ce se întâmplase. M-am uitat să vadă dacă domnul Erdogan a zis ceva cu privire la treaba asta, că în cazul lui Colţescu a sărit imediat. M-am uitat să vad dacă s-a sesizat cineva, FIFA, UEFA, preşedintele. A fost în direct la televizor şi a folosit trimiteri rasiste! În România nu a fost nici 0.0% din răspândirea pe care a avut-o ştirea cu Colţescu.

*Asta suntem noi! Nu o să fim niciodată altceva decât suntem, adică nişte mămăligi care se c**ă în fundul curţii. Atât suntem! De ce? De asta. La Colţescu, penibilul de pe bancă a avut tupeu şi a vrut să obţină ceva, să fie erou, victimă. A jucat cartea rasismului. Eu nu-l cunosc pe Şumudică, dar mi se pare intolerabil aşa ceva! Vreau să spun asta. Şi că, de aceea, românii nu vor fi nimic altceva.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus