Stiri de ultima ora

Marius Şumudică, despre victoria lui Rize cu Gaziantep: I-am bătut din sufragerie

Marius Şumudică, despre victoria lui Rize cu Gaziantep: I-am bătut din sufragerie
Sport
Antrenorul Marius Şumudică spune că el a pregătiti meciul pe care viitoarea lui echipă, Rizespor, l-a câştigat, miercuri, cu 3-0, în faţa fostei sale formaţii, Gaziantep.

„De două zile am pregătit jocul. Sunt în România, am avut două şedinţe pe zoom şi una telefonică, şi la pauza jcoului. Am pregătit jocul, ştiam ceea ce joacă Gaziantep, era echipa mea, ştiam punctele forte, punctele mai puţin bune şi am reuşit să câştig. Chiar glumeam şi spuneam că i-am bătut din sufragerie", a declarat Şumudică, la DigiSport.

Marius Şumudică a mai afirmat că îl doreşte la Rizespor pe mijlocaşul Damian Djokovici de la CFR Cluj, care ar mai avea o ofertă de la Kayserispor, formaţie antrenată de Dan Petrescu. Marius Şumudică spune că mai doreşte trei jucători, în afară de Djokovici, toţi din campionatul turc.

Rizaspor a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), pe Gaziantep, în etapa a XX-a a primei ligi turce de fotbal.Au marcat: Skoda 42, 56 (p), Samu 88 (p).

La oaspeţi, fundaşul Alin Toşca a jucat tot meciul, iar mijlocaşul Alexandru Maxim a evoluat până în minutul 57, când a fost înlocuit de Dicko.

Pe banca formaţiei Rizespor a stat Ersin Aka ca antrenor interimar, iar la Gaziantep, noul principal, portughezul Ricardo sa Pinto, a stat în tribună.

Şumudică va ajunge la Rize vineri, când va semna un contract pe un an şi jumătate.

În urma acestui succes, Rizespor s-a îndepărtat de zona retrogradării, urcând de pe locul 16 pe 12, cu 24 de puncte, la cinci puncte de Genclerbirligi, de pe locul 18, retrogradabil.

Gaziantep rămâne provizoriu pe locul 3, cu 34 de puncte, la patru puncte de Beşiktaş şi de Fenerbahce, de pe locurile 1-2.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus