Stiri de ultima ora

"Mare lovitura suferita de Simona Halep!" Presa internationala, profund ingrijorata de starea romancei: ar putea rata atat Roland Garros, cat si Wimbledon  |

Mare lovitura suferita de Simona Halep! Presa internationala, profund ingrijorata de starea romancei: ar putea rata atat Roland Garros, cat si Wimbledon  |
Sport
Simona Halep a suferit o ruptura musculara in turul al doilea al competitiei WTA 1000 de la Roma, pe care l-a disputat in compania germancei Angelique Kerber si s-a retras la scorul de 6-1, 3-3. Nu doar comunitatea fanilor Simonei Halep din Romania a fost zdruncinata de acest eveniment; mai multe publicatii internationale renumite au reactionat pe seama subiectului momentului in tenisul mondial, surprinzand in cuvinte imaginile cu puternic impact emotional, care au afisat-o pe Simona Halep incapabila sa paseasca pe piciorul stang si sprijinindu-se in racheta pentru a putea merge. 

"Mare lovitura suferita de Simona Halep, fosta campioana la Roland Garros. Simona a avut nevoie de ajutor pentru a ajunge la scaunul de odihna. Jucase bine pana in acel moment, dar starea sa fizica nu arata bine; Halep parea foarte ingrijorata," a scris Christopher Clarey, editorialist al The New York Times. 

Big blow to Simona Halep, the former French Open champion.Retires up 6-1, 3-3 in Rome against Kerber with an injured left calf. Needed help to get to her chair. Was playing very well, but that doesn t look good and she seemed deeply concerned.

— Christopher Clarey (@christophclarey) May 12, 2021

"Numarul 3 mondial a devenit brusc incapabila sa continue meciul cu Angelique Kerber si a avut nevoie de sprijin pentru a ajunge pe scaun. Asa a parasit si terenul, cu geanta purtata de Kerber. Cu cateva saptamani inainte de Roland Garros (30 mai - 13 iunie), turneu pe care l-a castigat in 2018, Halep trebuie sa spere ca accidentarea nu este prea grava," s-a scris in L Equipe, noteaza Digi Sport . 

"Simona Halep este out de la Roma dupa ce a suferit o accidentare infricosatoarea in timpul meciului cu Angelique Kerber, fiind nevoita sa se retraga la scorul de 6-1, 3-3. Halep nu a ascuns o indispozitie dupa un prim serviciu al nemtoaicei. Apoi, s-a aplecat si si-a masat gamba sprijinindu-se in racheta. Dupa ce jocul s-a oprit, Halep s-a indreptat poticnit spre scaun, ca si cum simtea crampe, iar apoi a dat de inteles ca durerea e din ce in ce mai mare si s-a miscat cu mare dificultate," noteaza Tennis Head. 

"Simona Halep s-a oprit in timpul game-ului si a dus mana la gamba stanga. A avut nevoie de ajutor pentru a se intoarce la scaun. Halep arata ca simte o durere intensa. Si Kerber pare ingrijorata. A luat un scaun si s-a asezat langa Simona in timp ce aceasta era ingrijita de fizioterapeut," a fost textul publicat pe contul de Twitter al WTA Insider. 

Nu in ultimul rand, The Tennis Podcast a scris imediat dupa meci o urare prin care fondatorii acestui proiect ii doresc o recuperare cat mai rapida jucatoarei din Romania. 

In urma diagnosticului de ruptura musculara confirmat, sansele ca Simona Halep sa poata participa la editia 2021 a turneului de la Roland Garros au devenit minime. In functie de severitatea rupturii, Simona ar putea sa treaca printr-un proces de recuperare intre 3 saptamani si 4 luni, prin urmare este posibil ca Halep sa se afle in imposibilitatea de a incerca sa-si apere titlul castigat la Wimbledon in 2019. Cele mai negre scenarii ar putea sa o vada pe romanca necesitand un proces de recuperare prea lung pentru a emite pretentii la o medalie obtinuta la Tokyo in aceasta vara. 
sport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus