Stiri de ultima ora

JO 2020 Tokyo: Japonezii şochează! Directorul festivităţii de deschidere a fost dat afară, cu o zi înainte de eveniment

JO 2020 Tokyo: Japonezii şochează! Directorul festivităţii de deschidere a fost dat afară, cu o zi înainte de eveniment
Sport
Corectitudinea japoneză atinge noi cote. Şi nu ţine cont de presiunea organizării unei acţiuni pentru care întreaga ţară s-a pregătit intens, în ultimii ani.

Ultimul exemplu a venit chiar astăzi. Concret, Kentaro Kobayashi, directorul festivităţii de deschidere (va avea loc, vineri, de la ora 14.00, ora României, şi va fi pe TVR 1 şi Eurosport) a fost concediat, cu 24 de ore de eveniment! 

Motivul? Imaginile cu Kobayashi datează din 1998! Atunci, în cadrul unui show pentru cei mici, Kobayashi se întoarce spre colegul său, un alt actor, şi arătând spre o păpuşă spune: „E cea pe care ai folosit-o, atunci când ai spus hai să ne jucăm de-a Holocaustului“.

Văzând aceste imagini din 1998, japonezii au tăiat în carne vie şi l-au dat afară pe Kobayashi!

„Am aflat că, în cadrul unui moment artistic din trecut, Kentaro Kobayashi a folosit un limbaj care ridiculizează o tragedie istorică. Nicio persoană, oricât de creativă ar fi, n-are dreptul de a se amuza pe seama victimelor genocidului. Ca atare, Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice a decis să-l demită pe domnul Kobayashi din funcţie“, a declarat preşedintele Comitetului Tokyo 2020, Seiko Hashimoto, potrivit Eurosport.

Alţii şi-au dat demisia de onoare

Demisia de onoare e un termen aproape necunoscut în România, dar luat foarte în serios în Japonia. Iar tot ceea ce s-a întâmplat, în ultima perioadă, cu organizarea Jocurilor Olimpice, demonstrează, încă o dată, acest lucru.

O lună mai târziu, în martie, Hiroshi Sasaki, directorul de creaţie pentru JO 2020, şi-a prezentat şi el demisia. Acesta a sugerat, în glumă, că Naomi Watanabe, un fotomodel supraponderal, poate îndeplini rolul de „Olympig“ (n.r. - Porcul olimpic). Ulterior, Sasaki şi-a cerut scuze pentru această remarcă.

La începutul acestei săptămâni, compozitorul ceremoniei de deschidere din cadrul JO 2020 a demisionat şi el. Keigo Oyamada a trebuit să plece, după ce a recunoscut, în unele interviuri, că şi-a persecutat colegii cu handicap pe vremea când era elev.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus