Stiri de ultima ora

JO 2020, fotbal: Surpriză uriaşă în grupa României! Favorita seriei a pierdut

JO 2020, fotbal: Surpriză uriaşă în grupa României! Favorita seriei a pierdut
Sport
Tricolorii vor intra pe gazon, astăzi, de la ora 14.00 (TVR 1, Eurosport). Până atunci, au avut ocazia să urmărească duelul echipelor pe care le vor întâlni, pe rând, duminică şi miercuri.

Curg surprizele la turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo! Ieri, întrecerea feminină a furnizat nişte scoruri şocante, Iar astăzi, seria rezultatelor neaşteptate a continuat.

În partidele care au început de la ora 11.00, ora României, cele mai mari surprize au fost în meciurile Mexic U23 - Franţa U23 şi Noua Zeelandă U23 - Coreea de Sud U23. A doua întâlnire ne-a interesat, în mod direct, fiind din grupa B, cea în care se află şi echipa olimpică a României.

Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru Noua Zeelandă, în condiţiile în care Coreea de Sud are o formaţie puternică şi, de obicei, se descurcă foarte bine la Jocurile Olimpice. De altfel, în 2012, la Londra, asiaticii au câştigat medalia de bronz. Astăzi însă, Coreea de Sud, catalogată de Mirel Rădoi drept favorită la locul 1 în grupa B, a fost învinsă. 

După acest eşec, al doilea meci al tricolorilor la JO 2020 devine şi mai dificil. Pentru că va fi chiar împotriva sud-coreenilor. Care vor face tot posibilul pentru a învinge. Un eşec ar duce la eliminarea asiaticilor din competiţie, în condiţiile în care doar primele două clasate vor avansa în sferturi.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus