Stiri de ultima ora

Ionuţ Stroe, la Adevărul Live: „2021 va fi anul revenirii la normalitate“

Ionuţ Stroe, la Adevărul Live: „2021 va fi anul revenirii la normalitate“
Sport
Ministrul Tineretului şi Sportului a avut un discurs plin de optimism, dătător de speranţe, privind modul în care va arăta viaţa în anul care vine.

Pandemia de coronavirus poate fi învinsă definitiv în 2021! Acesta e convingerea lui Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului. 

Invitat la „Adevărul Live“, acesta a vorbit, pe larg, despre ce urmează atât pentru sportul românesc, cât şi pentru evenimentele internaţionale în anul care vine. Iată câteva dintre subiectele comentate de Ionuţ Stroe.

Organizarea meciurilor din cadrul Euro 2020 la Bucureşti

*Nu cred că avem motive reale de îngrijorare. Până acum, n-a fost făcută nicio comunicare oficială în legătură cu mutarea turneului final într-o singură ţară. Doamne fereşte! Sper să nu se întâmple acest lucru. Deocamdată, aceste speculaţii eu le consider doar articole de presă. Pentru noi, pentru zona instituţională, care ne-am pregătit atât de bine pentru acest eveniment, ar fi păcat, ar fi un sentiment de frustrare dacă Euro 2020 nu s-ar organiza la Bucureşti.

*Noi nu ne gândim acum doar la Euro 2020. Noi ne dorim chiar ca în 2028 să organizăm şi un alt turneu final de Campionat European, alături de alte ţări.

Vaccinarea sportivilor români pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2021

*Eu sunt optimist că până la vară, omenirea va avea şi experienţa şi testele şi vaccinurile pentru a gestiona aceste Jocuri Olimpice de la Tokyo în siguranţă. Şi de ce nu? Chiar şi public pe stadioane. Prezenţa spectatorior în tribune, la Tokyo, ar fi un semnal clar că am reuşit să învingem această pandemie.

*Sportivii români vor avea prioritatea la vaccinare, dacă acest lucru va fi printre condiţiile impuse de japonezi pentru delegaţiile participante la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

*Convingerea mea e că 2021 va fi anul revenirii la normalitatea socială de dinainte de pandemie.

De la ora 12.00, toate declaraţiile oferite de Ionuţ Stroe pot fi urmărite în cadrul emisiunii Adevărul Live.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus