Stiri de ultima ora

Iniesta e pregătit să scrie un nou capitol în cariera sa. Când ar putea debuta la Vissel Kobe

Iniesta e pregătit să scrie un nou capitol în cariera sa. Când ar putea debuta la Vissel Kobe
Sport
Andres Iniesta, fostul mijlocaş al Barcelonei în vârstă de 34 de ani ar putea debuta duminică în prima ligă japoneză la Vissel Kobe, după cum a spus chiar spaniolul mieruri, când a ajuns în Ţara Soarelui Răsare.

Iniesta a plecat anul acesta în iulie de la FC Barcelona, unde a petrecut ultimii 16 ani din cariera de fotbalist. Alături de catalani, mijlocaşul a cucerit nouă titluri La Liga, patru Ligi ale Campionilor şi şapte Supercupe ale Spaniei.

Potrivit agenţiei de ştiri Kyodo, oficialii de la Vissel Kobe au spus că Iniesta se va antrena vineri, 20 iulie alături de colegii săi pentru meciul ce va avea loc duminică.

"A fost o călătorie lungă, însă mi-am dorit de mult să vin în Japonia. Sunt nerăbdător să joc cu colegii de la Vissel", a declarat spaniolul pentru Kyodo la sosirea pe Aeroportul Kansai, unde a fost întâmpinat de 300 de fani.

"Vreau să joc cât mai curând posibil. Voi fi în formă maximă duminică şi sper să joc foarte bine pentru fani", a completat mijlocaşul de 34 de ani.

Iniesta va încerca să cucerească alături de Kobe primul titlu al Japoniei. Echipa se alfă în acest moment pe locul 6 în campionat, iar cea mai bună performanţă a niponilor de la Kobe a fost locul 7 în 2016.

Iniesta a semnat cu japonezii un contract valabil până în 2020, iar câteva dintre reuşitele spaniolului sunt premiul "Fotbalsitul Anului" în 2009 şi o Cupă Mondială cucerită cu Spania în 2010, atunci când chiar el a reuşit să marcheze în finala contra Olandei în minutul 116.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus