Stiri de ultima ora

Ilie Năstase consultant al Eurosport pentru turneul Roland Garros, alături de Chris Evert şi de John McEnroe

Ilie Năstase consultant al Eurosport pentru turneul Roland Garros, alături de Chris Evert şi de John McEnroe
Sport
Ilie Năstase

Tenismenul Ilie Năstase va fi consultant Eurosport pentru turneul Roland Garros, în emisiunea "Game, Set şi Mats", alături de Chris Evert şi John McEnroe.

În cadrul acestui show, John McEnroe revine pentru a analiza lumea tenisului din postura de ”comisar” (”The Commissioner”).  McEnroe, speră să aibă mai mult succes faţă de anul trecut, când toate propunerile sale pentru schimbarea regulilor tenisului, printre care amuzanta triplare a premiilor pentru învingătorul turneului de dublu seniori, el însuşi unul dintre ei, interzicerea pauzelor de vestiar (toaletă) şi permiterea ruperii unei rachete pe fiecare set, au fost în unanimitate respinse. Printre vedetele care formează echipa se numără suedezul Mats Wilander, câştigător a şapte turnee Grand Slam, inclusiv de trei ori învingător la Roland Garros, spaniolul Alex Corretja, de două ori finalist în Open-ul Franţei, austriaca Barbara Schett, fostă ”număr 7 mondial”, şi antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou. ”Sosirea la Paris şi intrarea în arenele de la Roland Garros sunt de fiecare dată ceva special pentru mine, pentru că readuc la viaţă minunatele amintiri ale victoriei mele  de aici, din 1973, dar şi pe cele legate de primul meu turneu de acest gen, unde am participat în urmă cu 50 de ani. Întotdeauna mi-a plăcut să distrez fanii când eram pe teren şi abia aştept să o fac şi pe ecran alături de echipa Eurosport, marcând astfel un moment important al carierei mele”, a declarat Ilie Năstase.

”Abia aştept să-mi joc rolul şi să ajut fanii să se apropie de acest sport, de eroii lor şi de momentele istorice ce pot fi trăite doar la cele mai mari turnee de tenis”, a spus Chris Evert. John McEnroe a mărturisit că i-a plăcut întotdeauna să se afle la Paris şi să comenteze meciuri mari de la Open-ul Franţei. ”Anul trecut m-am distrat copios fiind «comisarul tenisului», aşa că am decis să intru în acest rol şi în acest an”, a mai spus el.

”Ne mândrim să prezentăm la Roland Garros, în acest an, indiscutabil, cea mai valoroasă echipă de experţi pe care am avut-o vreodată. Distribuţia Eurosport cu nume de talie mondială din lumea tenisului arată cum oferim fanilor cele mai căutate talente şi eroii locali care pot transmite cel mai bine senzaţiile turneului Roland Garros către publicul specific fiecărei ţări în care transmitem turneul”, a spus Peter Hutton, CEO  Eurosport. Această echipă îl include pe fostul ”număr 4 mondial” Nicolas Kiefer, care va stârni pasiunea fanilor din Germania, şi pe Conchita Martinez, câştigătoare de turneu Grand Slam şi actualul căpitan-nejucător al echipelor de Cupa Davis şi Fed Cup ale Spaniei, care va împărtăşi cu fanii spanioli opiniile sale de expert. De nouă ori câştigător de turnee Grand Slam la dublu şi fost ”număr 4 mondial” Jonas Björkman va fi prezent în transmisiunile pentru Suedia. În Franţa, Henri Leconte va fi prezent la faţa locului pentru a ajuta fanii francezi să se bucure pentru eroii lor, iar analize de expert vor fi asigurate de Marion Bartoli, câştigătoarea din 2013 de la Wimbledon.

Pentru fanii din Italia, Adriano Panatta, ultimul italian care a câştigat turneul masculin al Open-ului Franţei, în urmă cu 40 de ani, va comenta în calitate de expert acest turneu. Panatta are un rol prestigios la Open-ul Franţei din acest an, având onoarea de a înmâna Coupe des Mousquetaires învingătorului din turneul de simplu masculin al acestei ediţii, pe arena Philippe Chatrier.

Eurosport transmite Roland Garros în 54 de ţări din Europa, cu transmisiuni exclusive în mai multe ţări, printre care Danemarca, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia şi Suedia.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus