Stiri de ultima ora

Ianis Hagi i-a convins pe cei de la Rangers: „De asta s-au cheltuit atâția bani pe el!" |

Ianis Hagi i-a convins pe cei de la Rangers: „De asta s-au cheltuit atâția bani pe el! |
Sport
Evoluțiile lui Ianis Hagi la Glasgow Rangers au fost oscilante. Au fost perioade în care a stat mai mult pe bancă, dar și momente în care a avut sclipiri. Transferat în vara lui 2020, în schimbul a 3,5 milioane de euro, mijlocașul român i-a convins pe scoțieni că totuși, au făcut o afacere foarte bună. 

Cu Ianis Hagi în echipă, Glasgow Rangers domină autoritar campionatul Scoției. Are 76 de puncte după 28 de etape, iar Celtic doar 55, cu 26 de meciuri. Steven Gerrard se gândește mai mult la cupele europene, iar secundul Tom Culshaw are doar cuvinte de laudă pentru jucătorul naționalei. 

„Jucătorii și antrenorii văd aceste performanțe ale lui Ianis Hagi zilnic. Are o atitudine fantastică. E aici de circa un an și sunt impresionat de el atât pentru ce face pe teren, cât și pentru atitudinea din afara lui. E tânăr, a venit într-o țară nouă, a avut o perioadă complicată, dar a muncit enorm și s-a obișnuit cu stilul scoțian.

Acum vedem beneficiile și calitatea sa reală. Ăsta e motivul pentru care antrenorul a cheltuit atâția bani pentru el. E special, e adus aici ca să câștige meciuri", a declarat Culshaw pentru Rangers TV .

Ianis Hagi , cel mai bun pasator din Scoția

Ianis Hagi este lider în Scoția, în topul pasatorilor. Nouă pase decisive are în campionat Hagi, la egalitate cu colegul său, James Tavernier. În total, în actuala stagiune, Ianis are 31 de meciuri, 5 goluri și 11 assist-uri. 

În ultima partidă, Rangers a remizat 1-1 cu Hamilton. Hagi a fost titular, schimbat în minutul 78. La finalul partidei, Steven Gerrard și-a criticat dur elevii. 

„Jucătorii mei au fost fantastici până azi. Merită toate felicitările pentru parcursul din acest sezon, dar azi nu pot evidenția nimic la ei. N-am cum, pur și simplu, aș fi fals dacă aș scoate ceva pozitiv din prestația de astăzi. Singurul motiv pentru care am reușit să conducem pe tabelă a fost portarul nostru. A fost foarte ocupat astăzi. A avut unul dintre cele mai grele meciuri ale sezonului. El ne-a ținut în meci.

Nu am fost suficient de buni. Trebuie să fim mai buni de atât. Trebuie să mă uit și la mine, poate am lăsat prea mulți jucători de calitate și cu personalitate pe bancă, am arătat mult mai bine după ce am făcut schimbările, așa că trebuie să văd și ce decizii greșite am luat eu în alcătuirea echipei de start”, a declarat Steven Gerrard , potrivit Glasgow Live .
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus