Stiri de ultima ora

"I-am bătut din sufragerie" - Marius Șumudică, după ce actuala sa echipă a învins-o pe fosta

Antrenorul Marius Şumudică spune că el a pregătiti meciul pe care Rizespor (formație cu care a semnat un contract pe un an și jumătate), l-a câştigat, miercuri, cu 3-0, în faţa fostei sale formaţii, Gaziantep.

"De două zile am pregătit jocul. Sunt în România, am avut două şedinţe pe Zoom şi una telefonică, şi la pauza jocului. Am pregătit jocul, ştiam ceea ce joacă Gaziantep, era echipa mea, ştiam punctele forte, punctele mai puţin bune şi am reuşit să câştig. Chiar glumeam şi spuneam că i-am bătut din sufragerie", a declarat Şumudică, la DigiSport.

Marius Şumudică a mai afirmat că îl doreşte la Rizespor pe mijlocaşul Damian Djokovic de la CFR Cluj, care ar mai avea o ofertă de la Kayserispor, formaţie antrenată de Dan Petrescu. Marius Şumudică spune că mai doreşte trei jucători, în afară de Djokovic, toţi din campionatul turc, potrivit News.ro.

De știut:

. El a preluat echipa în vara anului 2019 şi mai avea contract până în mai. Formaţia ocupa la acel moment locul 4 în clasament, fiind la patru puncte de liderul Beşiktaş.În ciuda rezultatelor bune obţinute, plecarea antrenorului român s-a făcut după un scandal izbucnit între el şi preşedintele clubului , cu privire la prelungirea contractului. Marius Şumudică a acuzat conducerea clubului că a vrut să îi scadă salariul, deşi rezultatele echipei au fost bune.

În schimb, conducerea grupării l-a acuzat pe antrenorul român că are pretenţii financiare prea mari şi a precizat că i-a propus tehnicianului un nou contract cu salariul mărit în măsura posibilităţilor.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus