Stiri de ultima ora

Halep, tratament preferenţial: Jucătorii acuză, public, luxul în care s-a izolat, alături de alte vedete

Halep, tratament preferenţial: Jucătorii acuză, public, luxul în care s-a izolat, alături de alte vedete
Sport
Cu siguranţă, şefii tenisului din Australia nu sunt cei mai inspiraţi oameni, atunci când vine vorbă de gestionarea unor situaţii delicate. Fiindcă altfel nu există nicio explicaţie pentru felul în care au pus gaz pe foc, ducând şase jucători la Adelaide, iar pe restul la Melbourne, oferindu-le condiţii inegale de cazare şi de antrenament.

Concret, şase vedete ale tenisului mondial beneficiază de un tratament preferenţial, în cele 14 zile în care vor sta în carantină. Vorbim despre Novak Djokovici (1 ATP), Rafael Nadal (2 ATP) şi Dominic Thiem (3 ATP) la băieţi, plus Simona Halep (2 WTA), Naomi Osaka (3 WTA) şi Serena Williams (11 WTA) la fete. Aceştia au aterizat la Adelaide, unde au fost plasaţi în carantină la un hotel luxos. Şi nu doar condiţiile lor de cazare sunt mult peste cele de la Melbourne. 

„În primul rând, li s-a permis să aibă un anturaj mult mai mare. Djokovici, Nadal şi Thiem au ajuns în Australia cu câte zece oameni alături de ei. Prin comparaţie, Medvedev şi Zverev au putut să aibă doar câte doi oameni în anturajul lor. Apoi, sala lor de fitness e chiar în interiorul hotelului. Ceea ce înseamnă că o pot folosi în afara celor 5 ore în care îşi pot părăsi locul de cazare. Practic, le rămân, zilnic, cinci ore doar ca să joace tenis şi să facă antrenamente pe teren. Bineînţeles că această situaţie a creat o mare nemulţumire în rândul jucătorilor aflaţi la Melbourne. Suntem foare supăraţi. Aici, nu vorbim doar de mere şi pere. Se pare că la mine au ajuns doar lămâile cele mai acre“,
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus