Stiri de ultima ora

FOTO Doi simpatici: Vlad şi Andreea Rotaru, handbalişti, se antrenează acasă folosindu-şi pisicile

FOTO Doi simpatici: Vlad şi Andreea Rotaru, handbalişti, se antrenează acasă folosindu-şi pisicile
Sport
Centrul primei reprezentative feminine de handbal şi pivotul naţionalei masculine, Andreea (26 de ani) şi Vlad Rotaru (26 de ani), se menţin în formă antrenându-se împreună, acasă, folosind în loc de greutăţi cele două pisici uriaşe pe care le au.

Izolarea din pricina pandemiei de coronavirus nu i-a prins pe picior greşit pe toţi sportivii. Un exemplu fericit e cel al soţilor Rotaru, cuplul de handbalişti de la naţionalele de seniori ale României.

Cei doi se antrenează zilnic, cel puţin o oră, şi se „ajută“ de cele două pisici superbe pe care le consideră „copiii“ lor. 

Vlad, pivotul echipei CSM Bucureşti, şi Andreea, centrul celor de la Buzău, sunt fericiţi că au parteneri de pregătire, dar mărturisesc faptul că le e dor de handbal şi abia aşteaptă să se reia competiţiile. 

„Gătim şi ne ocupăm timpul cu pisoii“

Cei doi handbalişti tricolori au şi un mesaj pentru românii: să respecte toate recomandările autorităţilor.

„E foarte important să stăm acasă, dar asta nu înseamnă că nu facem mişcare. Ne e dor de handbal, de suporteri, de meciuri şi abia aşteptăm să ne reluăm activitatea în mod normal. Când nu ne antrenăm, ne ocupăm timpul cu pisoii, pe care-I considerăm ca pe nişte copii. Gătim şi ne descoperim noi talente: pictăm, facem puzzle-uri“, a povestit Andreea Rotaru pentru Sportsnet Group.

„Ne e foarte greu fără handbal, dar încercăm să ne pregătim în fiecare zi cel puţin o oră. Am noroc că nu sunt singur şi am partener de antrenament tot timpul şi abia aşteptăm să începem pregătirea cu echipele de club“, a completat Vlad Rotaru, handbalist în echipa naţională a României.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus