Stiri de ultima ora

Efectul înfrângerii: Ionel Gane și-a anunțat demisia de la Dinamo

Dinamo București a rămas fără antrenor la puțin timp după înfrângerea cu FC Argeș din campionat (1-2), Ionel Gane declarând că își va prezenta demisia din cauza rezultatelor slabe înregistrate în ultimele etape (șapte la rând fără victorie).

"Foarte greu de digerat. I-am anunțat și pe băieți, a fost ultimul meci. Eu mă opresc aici, le-am mulțumit pentru toate momentele bune pe care le-am avut împreună. E nevoie de o schimbare. N-am ce să le reproșez la meciul de azi. Am încercat în permanență, am dominat mult Argeșul, dar ne-a lipsit golul doi. În acest moment erau mai importante punctele. A fost ultimul meci pentru mine.

Am luat decizia imediat după meci, le-am spus băieților în vestiar. Dacă am fi câștigat, da, aș fi rămas. Era un moment important pentru noi, dar cred că e nevoie de o schimbare. Eu am făcut tot ce am putut, dar, în ultimul timp, rezultatele ne-au lipsit.

Suporterii au dreptate atunci când echipa nu merge. Tot ei m-au rugat în iarnă să rămân. Acum știu că au fost supărați. Încă n-am vorbit cu cei din DDB, dar voi vorbi", a declarat Jerry Gane, potrivit Digi Sport .

Formaţia Dinamo a fost învinsă acasă, luni, cu scorul de 2-1, de echipa FC Argeş, în etapa cu numărul 27 din Liga 1.

În ultimele șapte etape, Dinamo a înregistrat cinci înfrângeri (cu FC Argeș, FC Viitorul, Astra Giurgiu, CSU Craiova și FCSB) și două remize (cu FC Voluntari și Sepsi Sfântu Gheorghe). În urma acestor rezultate, dinamoviștii au ajuns pe locul 14 în clasament, cu 27 de puncte.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus