Stiri de ultima ora

Decizie de ultimă oră: Simona Halep renunţă la US Open!

Decizie de ultimă oră: Simona Halep renunţă la US Open!
Sport
Simona Halep a luat o decizie majoră în ceea ce priveşte calendarul său competiţional: nu va merge la turneele din Statele Unite în această toamnă, inclusiv US Open, dar nici în Asia, chiar dacă WTA, ITF şi USTA vor da undă verde competiţiilor.

PRO TV anunţă că românca a decis să participe doar la turnee în Europa când sezonul se va relua.

Publicaţia spaniolă „Marca“ a precizat că luni seară, jucătoarele au fost informate de WTA că sezonul se va relua pe data de 3 august, cu turnee pe zgură, la Charleston şi Palermo, începând cu 10 august fiind programat turneul de la Washington. Jurnaliştii spanioli mai furnizează o informaţie importantă: jucătorii de tenis nu vor fi obligaţi să stea înn carantină când vor ajunge în capitala Statelor Unite - un aspect care îi deranja pe cei mai mulţi jucători care îşi exprimaseră rezervele în ceea ce priveşte deplasarea spre SUA.

Potrivit sursei citate, tenisul masculin ar urma să dea restart o săptămână mai târziu, pe 10 august, cu turneul de la Washinngton.

Începând cu 17 august, jucătoarele şi jucătorii de tenis sunt aşteptaţi la New York, acolo unde se vor muta competiţiile de la Cincinnati (ATP Masters 1000 şi WTA Premier 5).

US Open ar urma să se joace conform programării iniţiale, începând cu 31 august, însă Sky Sports scrie că organizatorii şi USTA aşteaptă acceptul guvernamental pentru turneul care ar deveni acum al doilea Grand Slam al anului 2020. Sky Sports precizează că US Open ar urma să se joace cu tribunele goale.

Interesant este că, aşa cum se anunţa încă din urmă cu câteva zile, pe surse, WTA a decis să păstreze în calendar şi turneele asiatice, în ciuda faptului că focarul pandemiei a fost China. În schimb, ATP-ul are rezerve mai mari în ceea ce priveşte deplasarea în Asia.

Chiar dacă iniţial s-a vorbit despre posibilitatea prelungirii calendarului competiţional, tenisul păstrează pentru moment datele iniţiale pentru Turneul Campioanelor (1-8 noiembrie) şi Turneul Campionilor (15-22 noiembrie).
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus