Stiri de ultima ora

CS U Craiova, la fel ca Barcelona: oltenii au fost făcuţi KO şi cer ajutorul lui Burleanu după un verdict năucitor

CS U Craiova, la fel ca Barcelona: oltenii au fost făcuţi KO şi cer ajutorul lui Burleanu după un verdict năucitor
Sport
O echipă care visa chiar la titlu în acest sezon a încheiat turul pe locul 7, la opt puncte de primul loc, iar astăzi a primit o lovitură care pune în pericol şi sezonul 2016-2017.

CS U Craiova a înregistrat o înfrângere dură în disputa contractuală pe care a avut-o cu jucătorul Ovidiu Dănănae.

 Contractul acestuia a fost micşorat de club cu 30%, la începutul anului, însă fundaşul de 30 de ani n-a acceptat această decizie. Drept urmare, a fost exclus din lotul primei echipe şi trimis să se pregătească în condiţiile mizerabile. 

Riposta lui Dănănae a venit sub forma unui memoriu depus la FRF, iar Comisia de Recurs nu numai că i-a dat dreptate fotbalistului, dar a pedepsit dur şi CS U Craiova: interdicţie la transferuri în această iarnă, dar şi în vara anului 2016! E o decizie similară cu cea dată împotriva clubului FC Barcelona de FIFA.

Ce scrie în hotărârea comisiei?

„Încetare raporturi contractuale – Admite recursul. Modifică Hotărârea CNSL nr.427/26.08.2015. Respinge cererea formulată de CSU Craiova, în contradictoriu cu jucătorul Dănănae Mircea. Admite cererea reconvenţională formulată de jucătorul Dănănae Mircea, în contradictoriu cu CSU Craiova. Constată încetarea raporturilor contractuale între CSU Craiova şi jucătorul Dănănae Mircea, fără justa cauză, din iniţiativa clubului.

Obligă CSU Craiova la plata către jucător a sumei de 49.500 euro net, reprezentând drepturi contractuale pentru perioada 01.10.2015 - 30.06.2016. În temeiul art. 18.9.1, lit. a din RSTJF, sancţionează CSU Craiova cu interzicerea dreptului de a efectua transferări de jucători, în calitate de club cesionar, pentru două perioade de transfer.

Obligă clubul CSU Craiova la plata către jucătorul Dănănae Mircea Ovidiu a sumei de 2.955 lei, cu titlu de taxă de procedură, fond şi recurs. Definitivă şi executorie pe plan intern“.

„Burleanu să-i dea afară pe toţi!“

Aflând de acest verdict, cei de la CS U Craiova au izbucnit la gsp.ro, prin vocea preşedintelui Felix Grigore.

„Cerem oficial preşedintelui Răzvan Burleanu să demită Comisia de Recurs, după această decizie luată astăzi. E cea mai incorectă decizie care s-a dat vreodată în fotbalul românesc! Nu se poate să sancţionezi un club pentru o faptă pe care n-a făcut-o. Nu se poate să sancţionezi Universitatea Craiova pentru că i-a reziliat contractul lui Dănănae, pentru că noi am mers la FRF şi am cerut încetarea relaţiilor contractuale cu jucătorul, iar tu, federaţie, ai respins asta“, şi-a început Grigore discursul.

Preşedintele oltenilor e uluit că echipa câştigase, într-o primă fază, disputa cu Dănănae, iar acum a venit un verdict total diferit faţă de cel dat iniţial.

„Să nu uităm că această Comisie de Recurs întoarce pe bandă rulantă zeci de decizii care sunt luate de Comisia de Disciplină sau de cei de la Litigii. Craiova a câştigat procesul pe care-l avea cu jucătorul la Comisia de Soluţionare a Litigiilor, iar acum cei de la Recurs vin să întoarcă această decizie! E incredibil cum FRF a sancţionat acest club, fără să facă nicio greşeală! Această Comisie de Recurs trebuie să fie demisă în cel mai scurt timp pentru că e incredibil ce poate să facă“, a încheiat Felix Grigore.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus