Stiri de ultima ora

Craiova, rezultat uriaş cu FCSB: Oltenii sunt la trei meciuri de primul titlu după 29 de ani

Craiova, rezultat uriaş cu FCSB: Oltenii sunt la trei meciuri de primul titlu după 29 de ani
Sport
Într-un meci cu două penalty-uri, trupa pregătită de Cristiano Bergodi a mai făcut un pas uriaş spre câştigarea campionatului.

Cinci din cinci! Iată bilanţul meciurilor câştigate de CS U Craiova, de când echipa a fost preluată de Cristiano Bergodi, cu puţin înainte de reluarea campionatului. 

După victorii cu Astra (2-1), Botoşani (2-1), CFR Cluj (3-2) şi Gaz Metan (2-1), duminică seară, pe „Ion Oblemenco“, craiovenii au trecut şi de FCSB, scor 2-1, la capătul unui meci în care, pe final, portarul Mirko Pigliacelli a făcut minuni.

Craiova, ajutată şi de arbitru: penalty refuzat bucureştenilor

Cicăldău a deschis scorul din penalty (24), Iulian Cristea a egalat pentru FCSB (37), însă încă o lovitură de la 11 metri, transformată de Dan Nistor (55), a adus trei puncte uriaşe pentru olteni. Pe final, FCSB a avut două ocazii uriaşe, însă intervenţiile portarului Pigliacelli au păstrat punctele în Bănie.

Gazdele au avut şi noroc, fiindcă, în ultimele minute, centralul Marcel Bîrsan n-a văzut un penalty pentru FCSB la un fault asupra lui Tănase!

Graţie acestui succes, CS U Craiova s-a dus la patru puncte de CFR Cluj, care va juca, luni seară, acasă, cu Gaz Metan.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus