Stiri de ultima ora

Clubul Pandurii Târgu Jiu a fost amendat de FRF pentru restanţe faţă de jucători

Clubul Pandurii Târgu Jiu a fost amendat de FRF pentru restanţe faţă de jucători
Sport
Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a hotărât în şedinţa de miercuri, 10 august, amendarea clubului Pandurii Târgu Jiu cu suma de 9.000 de lei, ca urmare a unor restanţe faţă de fotbaliştii Wellington Da Silva, Vasco Fernandes şi Pedro Mingote.

Cei trei fotbalişti au părăsit formaţia gorjeană în această vară, însă şi-au depus memorii pentru a-şi primi restanţele financiare, iar Comisia de Disciplină le-a dat dreptate. Clubul Pandurii trebuie să plătească astfel trei amenzi de câte 3.000 de lei.

„Întrunită miercuri, 10.08.2016, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat următoarele decizii:

Da Silva Wellington vs. CS Pandurii Tg. Jiu – Neexecutare Hotărâre CNSL – Se sancţionează clubul CS Pandurii Tg. Jiu cu o penalitate sportivă de 3.000 lei şi se acordă termen de graţie de 5 zile pentru plata către jucător a debitului, conform art. 24.C.1 din RSTJF.

Salgado Da Cunha Maugo (n.r. Vasco Fernandes) vs. CS Pandurii Tg. Jiu – Neexecutare Hotărâre CNSL – Se sancţioneaza clubul CS Pandurii Tg. Jiu cu o penalitate sportivă de 3.000 lei şi se acorda termen de graţie de 5 zile pentru plata către jucător a debitului, conform art. 24.C.1 din RSTJF.

Joao Pedro Mingote Ribeiro vs. CS Pandurii Tg.Jiu – Neexecutare Hotărâre CSNSL – Se sancţionează clubul CS Pandurii Tg. Jiu cu o penalitate sportivă de 3.000 lei şi se acordă termen de graţie de 5 zile pentru plata debitului către jucător, conform art. 24.C.1 din RSTJF”, sunt hotărârile Comisiei de Disciplină din cadrul FRF.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus