Stiri de ultima ora

Cartea pe care Ianis Hagi n-are voie s-o rateze! Ultimele zile din viata unui IDOL pentru fanii lui Rangers |

Cartea pe care Ianis Hagi n-are voie s-o rateze! Ultimele zile din viata unui IDOL pentru fanii lui Rangers |
Sport
Transferat definitiv de Glasgow Rangers la inceputul acestui an, Ianis Hagi a ajuns in proprietatea unei formatii care a plans anul trecut moartea unuia dintre cei mai valorosi jucatori din istoria clubului, Fernando Ricksen, rapus de o boala teribila, scleroza laterala amiotrofica.

Un jurnalist olandez, impreuna cu sotia fotbalistului decedat la numai 43 de ani, si-au dat mana pentru a realiza o carte care sa scoata la lumina modul dureros in care Fernando si-a petrecut ultima parte a vietii. "Batalia finala" se cheama biografia care va fi lansata pe piata si care nu trebuie ratata de Ianis Hagi si de coechipierii sai de la Rangers.

Dezvaluirile facute in special de jurnalistul Vincent de Vries sunt tulburatoare. De exemplu, in iulie 2019, cu doua luni inainte ca Ricksen sa se stinga, ziaristul a tras urmatoarea concluzie: "El e mereu acolo, in patul lui. Eu mai alerg intr-o parte sau alta, dar el are doar patul. E terminat, de aia voia probabil sa plece in Olanda, tara in care e permisa eutanasia".

Apoi, la 4 septembrie 2019, a avut loc ultima intalnire dintre cei doi buni prieteni. De Vries a fost lasat un singur minut in salonul lui Ricksen. "Ce faci?", a intrebat jurnalistul, iar Fernando i-a transmis, scriind cu maxima greutate, pe o tablita, cuvantul "TIRED" (obosit). De Vries si-a dat seama de intensitatea momentului, l-a sarutat pe frunte si a plecat, multumindu-i pentru clipele frumoase petrecute impreuna.

Fernando Ricksen, care a jucat aproape 200 de meciuri pentru Glasgow Rangers in perioada 2000-2006, a murit la 18 septembrie 2019, dupa mai multe zile in care s-a aflat in coma.
sport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus