Stiri de ultima ora

CARIERE PENTRU ROMÂNIA INTERVIU Valentin Porcişteanu: Nicăieri nu poţi face atâtea lucruri câte poţi face la tine în ţară

CARIERE PENTRU ROMÂNIA INTERVIU Valentin Porcişteanu: Nicăieri nu poţi face atâtea lucruri câte poţi face la tine în ţară
Sport
Născut pe 25 noiembrie 1982, Valentin Porcişteanu a debutat în competiţiile automobilistice în anul 2003, la vârsta de 21 de ani. Cea mai bună performanţă a obţinut-o în 2011, când a devenit campion naţional absolut. Are în palmares şi două titluri de vicecampion, cucerite în 2010 şi 2012. Este singurul pilot român care a reuşit să se impună, în ultimii cinci ani, în Campionatul Naţional de Raliuri. În afara activităţii sportive, s-a implicat în organizarea de cursuri de conducere preventivă, precum şi în campanii de prevenire a accidentelor rutiere.

Valentin Porcişteanu: Mi-am dat seama de pasiunea asta încă din copilărie, dar am descoperit că am înclinaţii către motor-sport imediat după ce am obţinut permisul de conducere, când am început să alerg maşina prin păduri în zona Argeşului, unde se ţineau probele speciale ale celebrului Raliu al Argeşului. Mi-am dat seama că sunt talentat, că pot merge repede cu maşina şi am zis să ne oprim, să nu mai mergem într-un cadru neorganizat şi să luăm startul în campionatul naţional. Am găsit în acea vreme un prieten foarte bun (copilotul Dan Dobre - n.r.), care şi-a dorit să facă acest pas cu mine. Este o problemă să-ţi găseşti coechipierul perfect, dar pentru noi a fost bine şi este bine şi acum, pentru că am pornit împreună de la început, ne-am format împreună, am înţeles împreună ce înseamnă acest sport şi acum ne cunoaştem foarte bine, pentru că de zece ani formăm un echipaj foarte bine sudat.

Valentin Porcişteanu: Am făcut o şcoală de pilotaj, dar pot spune că a fost făcută la modul de urgenţă, pentru că voiam neapărat să iau startul. M-au ajutat câteva detalii primite acolo, dar nu neapărat asta a contat. A contat faptul că tot ce făceam, făceam din talent şi din simţ. Acea şcoală mi-a confirmat practic simţurile şi m-a făcut să înţeleg de ce făceam anumite lucruri din simţ şi nu le făceam logic.

Valentin Porcişteanu: Am debutat în 2003 la Raliul Argeşului, dar nu eram în concurs, pentru că nu puteam primi licenţă la acea vreme, trebuia să facem câteva etape de viteză în coastă înainte. Am luat startul ca deschizători, obiectivul fiind să terminăm cursa. Am avut foarte multe peripeţii, mai multe probleme cu maşina, dar într-un final am încheiat cursa şi a fost un pas important pentru noi. Dar până la acel eveniment de la Raliul Argeşului am luat startul la o cursă de amatori, prin mai-iunie 2003, participând cu o maşină de stradă, iar acolo am obţinut primul trofeu, practic, pentru că a fost prima cursă câştigată.

Am luat startul efectiv în concurs la Raliul Harghitei 2003, după ce am reuşit să obţinem licenţa de raliu, aceasta fiind prima cursă oficială, în care am obţinut şi un rezultat bun, o clasare pe podium la clasa respectivă, la N2, unde se încadra maşina noastră, Dacia Nova. Am terminat cursa pe locul trei, dar a fost o etapă foarte dificilă, cu multe scandaluri. Deja toţi îşi puneau problema că maşina ar avea ceva, pentru că nu poţi să apari de nicăieri şi să obţii un rezultat atât de bun. Dar s-au liniştit apele, iar în următoarea etapă, la Cluj, am confirmat cu încă un rezultat bun. Asta a contat foarte mult pentru carieră, datorită celor două rezultate bune am fost cooptaţi într-o echipă nou formată atunci, Eurolines Racing Team. Nu a contat foarte mult din punct de vedere financiar acel pas, dar a contat pentru noi ca echipaj, pentru că nu oricine făcea parte dintr-o echipă.

A urmat un an de tatonare, ne-am acomodat puţin cu maşina, am învăţat multe lucruri noi. Am rămas în aceeaşi echipă şi în 2005, dar am schimbat maşina, am trecut pe un Citroen Saxo. Până spre finalul anului am reuşit să na clasăm pe locul secund, deci a fost un titlu de vicecampioni la clasa N2. În 2006 am rămas pe aceeaşi maşină, dar am schimbat echipa, am fost cooptaţi de către UCM Reşiţa. Nu am reuşit să urcăm mai sus, am obţinut tot titlul de vicecampioni şi am decis să nu trecem într-o clasă superioară până nu câştigăm tot ce se poate câştiga la clasa respectivă. Asta s-a întâmplat în 2007, când am schimbat maşina cu una mult mai bine pregătită. Am câştigat şapte curse din nouă, a fost un an perfect, ne-am impus la toate cursele la care am terminat şi am câştigat detaşat clasa N2. Atunci am zis că am scos din acea maşină tot ce se putea scoate, aveam rezultate care ne-ar fi clasat chiar în primii opt în clasamentul general, ceea ce pentru o maşină cu două roţi motrice era o performanţă bună. Am zis că deja începem să sărim calul, încercăm să obţinem timpi mult prea buni cu o maşină inferioară şi riscăm să facem prostii, aşa că am decis să facem pasul către o maşină mai mare. Aici erau două variante, puteam trece tot pe două roţi motrice, dar cu un motor mai puternic, sau direct pe maşină cu tracţiune integrală, pentru a accede în lupta în clasamentul general. Am decis să facem direct pasul către o maşină cu tracţiune integrală şi motor turbo, pentru că eu oricum aveam un stil de pilotaj foarte spectaculos, extrem de derapat, aşa că mi se potrivea.

Valentin Porcişteanu: Din primul metru pe care l-am făcut cu acel Mitsubishi Evo 7, pe care l-am achiziţionat în 2008, am avut un parcurs foarte bun. Anul 2008 a fost un an de acomodare cu acea maşină, sporadic am venit, pe probele speciale, în primii trei, în primii doi chiar, iar asta anunţa că, atunci când va fi o maşină bine pregătită şi vom avea la dispoziţie bugetul necesar, rezultatele vor apărea. Asta s-a întâmplat în 2009, când am trecut pe un Mitsubishi Evo 9, mult mai bine pregătit, era practic maşina campioană din 2008. Prima cursă pe care am parcurs-o cu noua maşină s-a încheiat cu o victorie, după care sezonul a decurs foarte bine. Am mai încercat şi alte evoluţii prin Campionatul European, care nu a fost foarte norocos pentru noi, iar din acest motiv nu ne-am putut concentra pe competiţia internă. Obiectivul de a termina în primii trei nu a fost atins în 2009, am terminat pe locul patru, dar oricum a fost un început bun şi am demonstrat că putem fi rapizi.

În 2010 am fost foarte aproape de câştigarea titlului de campioni. Ar fi trebuit să fac contestaţie la ultima etapă, să-l exclud pe unul dintre colegii mei, dar având în vedere că era vorba de primul titlu pentru mine, pentru cariera noastră, am zis să nu-l obţinem aşa şi să ne mulţumim cu titlul de vicecampioni şi să mai aşteptăm. Eu, sufleteşte, consideram că nu meritam să obţin acel titlu, Gergo Szabo, care a fost campion în 2010, era mult mai rapid pe probele speciale şi am zis că el merită să câştige, chiar dacă a făcut o greşeală pe un sector de legătură. Nu mă simţeam împlinit să câştig un titlu la masa verde pe o greşeală făcută pe un sector de legătură.

Am privit mai departe şi în anul următor, în 2011, s-a întâmplat ce ne propusesem de la început, să câştigăm titlul de campioni. sta s-a întâmplat, practic, la opt ani de când alergam. A fost o ascensiune foarte corectă, fără paşi greşiţi, iar la finele sezonului am gestionat foarte bine avansul pe care îl aveam. A fost un moment foarte important, atunci a început să se mediatizeze, practic, echipajul nostru. Am beneficiat de o promovare foarte intensă în perioada de după câştigarea titlului. Ulterior au apărut unele schimbări, am făcut parte din altă echipă, am făcut o schimbare şi din punct de vedere al materialului de concurs, am trecut pe Mitsubishi Evo 10. Dar nu ne-am gândit în acele momente că noua maşină nu va fi foarte rapidă şi nu va putea ţine pasul cu concurenţa. Ca urmare, în 2012, după o luptă foarte strânsă, am terminat pe poziţia secundă. A fost al doilea titlu de vicecampion, după cel din 2010. A fost însă mult mai importantă clasarea, pentru că a fost o onoare pentru mine să mă pot bate cu un pilot de talia lui Francois Delcour şi să fiu foarte aproape de el, pe unele probe speciale reuşind chiar să-l înving.

Valentin Porcişteanu: În 2013 am făcut acelaşi parcurs, cu aceeaşi maşină, în aceeaşi configuraţie ca echipă, numai că s-a simţit diminuarea bugetului. Din cele nouă etape programate am parcurs doar şapte, deoarece bugetul nu ne-a permis să facem un sezon complet, iar în cele şapte etape parcurse am avut foarte multe probleme, am fost urmăriţi de ghinion. Chiar dacă totul ar fi decurs perfect, fără acele ghinioane, nu am fi reuşit să-l învingem pe Francois Delcour, pentru diferenţa între materialul de concurs şi experienţă era foarte mare. Din păcate, în acest sezon nu am reuşit decât un loc patru, dar rămân în continuare, pentru al cincilea an consecutiv, cel mai bine clasat pilot român din Campionatul Naţional de Raliuri. Asta mă bucură, dar nu foarte mult, pentru că nu ăsta este obiectivul, să fiu cel mai bun dintre români, vreau să-i înving pe piloţii străini care vin şi încearcă să câştige trofee în România. Au făcut-o începând cu 2008, cu un singur an de pauză în 2011, când am câştigat noi.

Valentin Porcişteanu: Este foarte dificil, nu doar în România, peste tot se întâlnesc probleme de finanţare. Este un sport foarte costisitor, mediatizarea lui este puţin mai delicată, depinde foarte mult de cultura din ţara respectivă. În România, din păcate, în afară de fotbal alte sporturi nu prea se văd, deci nu pot spune că suferim doar noi, cei de la raliu, suferă toate sporturile. Este o problemă de cultură, până la urmă, iar asta se vede clar, pentru că în ţări precum Finlanda, unde motor-sportul este sportul rege, se vede percepţia publicului, se vede faptul că lumea înţelege mult mai bine fenomenul, sponsorii sunt mult mai mult implicaţi. La noi mai este mult de lucrat la acest capitol şi nu cred că se vor putea produce schimbări majore într-un timp scurt, va trebui să lucrăm la promovare. Pentru că asta contează, fiecare pilot, individual, lucrează la promovarea sa personală, dar totodată şi la promovarea sportului. Dar nu este de ajuns să facem doar noi, piloţii de top, aceste activităţi, trebuie să o facă şi fie implicare mai mare şi din partea organizatorilor. Este un cerc vicios care ne deranjează pe toţi cei implicaţi în fenomen, dar sper că la un moment dat se vor regla treburile.

Valentin Porcişteanu: Nivelul a crescut foarte mult odată cu venirea străinilor. Cu siguranţă, dacă ei nu erau prezenţi în campionat, ritmul ar fi fost foarte scăzut şi noi, românii, ne băteam între noi şi am fi crezut că suntem rapizi, dar cu siguranţă am fi avut un şoc foarte mare dacă luam startul în etape internaţionale. Şi acum, după tot ce s-a întâmplat şi după creşterea nivelului din ultimii ani, tot sunt diferenţe faţă de campionatele mondiale sau europene. E normal să fie aşa, orice campionat regional, naţional, este mai slab decât un campionat european. Dar există piloţi rapizi din fiecare ţară, din fiecare campionat, mai rapizi decât ceilalţi, care pot face rezultate bune în competiţiile internaţionale.

Sunt conştient că dacă ar fi să mergem într-un program european, ceea ce sper să se întâmple, pentru că lucrăm intens la un astfel de proiect pentru 2014, cu siguranţă se pot obţine rezultate bune. Însă nu neapărat din primul an, pentru că cei care merg deja au avantajul de a cunoaşte acele trasee, acele probe speciale, aşadar ai nevoie de acomodare, ai nevoie de un alt ritm. Mergând în campionate internaţionale, te ajută să evoluezi mult mai mult din punct de vedere sportiv. Eu, personal, am convingerea că dacă aş merge sezonul viitor în afară, chiar dacă nu aş face rezultate spectaculoase, aş putea fi într-o luptă pentru podium, fără probleme.

Valentin Porcişteanu: Nu, pentru că e greu să te integrezi într-o altă ţară. În plus, fiecare ţară îşi are valorile ei, sunt piloţi extrem de rapizi în fiecare ţară şi nu poţi face atâtea lucruri câte poţi face la tine în ţară. Nu m-am gândit să plec, dar mi-ar plăcea să parcurg etape în străinătate, chiar şi în campionate naţionale din alte ţări, pentru că astfel te poţi compara cu alţi piloţi şi poţi vedea ce faci pe un teritoriu practic necunoscut.

Valentin Porcişteanu: Contrar aşteptărilor majorităţii, piloţii de raliu se comportă normal pe stradă. Acum nu putem să generalizăm, pentru că există tot felul de piloţi teribilişti, care merg de multe ori mai tare pe stradă decât la curse, nu reuşesc să facă diferenţa între sport şi stradă. Dar vorbind de piloţi consacraţi, care au rezultate şi care sunt maturi şi cerebrali, ei au înţeles ce înseamnă să mergi cu viteză, au înţeles ce înseamnă să exploatezi o maşină la limită, să fii absolut în fiecare viraj la limita acceleraţiei, la limita frânării, la limita aderenţei, la limita absolută şi să poţi controla maşina în situaţii critice, ceea ce pe stradă ajungi să se întâmple foarte rar. Dacă mergem repede, putem şi noi, piloţi de raliu, să facem raliu pe stradă fără probleme, dar nu avem nicio miză, nu câştigăm nimic, nu am arăta decât că suntem indisciplinaţi, pentru că pe noi ne mai recunoaşte lumea. Dacă ar fi să ne asumăm astfel de riscuri, am dovedi doar că suntem indisciplinaţi. În plus, cultura pe care ţi-o oferă practicarea unui sport, orice sport, îţi implementează în creier o disciplină şi îţi spune ce înseamnă, de fapt, sportul, spre deosebire de ce se întâmplă pe stradă.

De aceea, prin şcolile de conducere defensivă încercăm să le explicăm tuturor celor care parcurg astfel de cursuri că ce se întâmplă pe stradă trebuie să fie defensiv, preventiv şi să fie în aşa manieră încât să ne putem feri unul de celălalt şi să nu producem pagube de nici un fel, nici materiale şi nici umane. Riscul este foarte mare pe stradă. Pe probele speciale din concurs, maşina este pregătită special, echipamentele de securitate sunt foarte eficiente, acolo eşti doar tu şi echipajul, îţi asumi riscurile şi dacă se întâmplă ceva, este un risc asumat. În schimb, pe stradă sunt expuşi şi ceilalţi participanţi la trafic, măsurile de securitate sunt foarte reduse. Mulţi oameni au început să ignore purtarea centurii, fac tot felul de activităţi la volan şi nu se gândesc la faptul că rata mortalităţii pe stradă este foarte mare. De fiecare dată când urcăm la volan, trebuie să ne gândim că unul dintre cei şapte oameni care mor în fiecare zi în accidente putem fi chiar noi. Mulţi au început să trateze această deplasare în trafic cu maşina ca pe ceva foarte banal şi ignoră orice aspect legat de siguranţă. Trebuie lucrat pe partea de cultură şi de civilizaţie. Încercăm toţi piloţii, prin şcolile pe care le avem, să ajutăm şi să transmitem oamenilor că nu e bine ce se întâmplă, dar evident că un progres se poate face doar în timp. Dintr-odată nu poţi face nimic.

Valentin Porcişteanu: Nu, sunt foarte mulţi care consideră că sunt zmei, că nu mai au ce învăţa. Din păcate, şcolile de şoferi sunt nişte şcoli de eliberat permise, sunt foarte multe detalii pe care instructorii le omit şi atunci când un şofer parcurge un curs de conducere defensivă, realizează că nu ştia nimic sau că ştia foarte puţine lucruri. Nu ştia ce înseamnă să ajungă cu maşina într-o situaţie delicată, cum ar putea să încerce să evite acea situaţie. Nu înseamnă că dacă a parcurs un curs de conducere defensivă, sigur va putea evita orice situaţie, dar măcar are o idee, ştie cum se poate ajunge acolo şi poate să se ferească mai uşor, să încerce să nu ajungă în acea situaţie. Prevenţia este foarte bună şi trebuie, de fiecare dată, să încercăm să ne ferim noi de rele, nu să ne gândim după ce s-a întâmplat ceva că am fi putut evita.

Valentin Porcişteanu: Eu cred că această înăsprire a sancţiunilor a venit tot pe fondul civilizaţiei, pentru că oamenii nu înţeleg şi nu sunt speriaţi de nimic. Probabil s-a pornit de la ideea că dacă va creşte cuantumul amenzilor şi pedepsele vor fi foarte aspre, poate în al doisprezecelea ceas, oamenii se vor potoli sau vor fi mult mai responsabili şi vor încerca să respecte legea şi să fie mai conştienţi de riscurile la care se expun. Pot spune că multe dintre modificările preconizate sunt destul de drastice, amenzile sunt foarte usturătoare, dar poate aşa lumea va fi mult mai conştientă şi mai speriată de faptul că va trebui să plăteşti foarte mulţi bani pentru greşeli, unele dintre ele nu foarte grave.

Partea cu introducerea acelei limite până la care se poate consuma alcool nu mi se pare o idee foarte bună. Se vor naşte multe polemici pe această temă şi vor fi multe situaţii care lasă loc de interpretări. În plus, nu toţi se comportă la fel atunci când consumă alcool, fie şi doar un pahar de bere. După părerea mea, dacă se va judeca mult mai atent cazul, până la urmă nivelul admis va rămâne tot zero.

Valentin Porcişteanu: Foarte mulţi tineri sunt atraşi de ce fac eu şi foarte des primesc mulţumiri şi încurajări. Pot spune că, pentru toţi cei care doresc şi simt că pot face ceva în această lume, dorinţa şi pasiunea trebuie să fie extrem de mari. Dacă nu exista şi la mine acea pasiune, nu reuşeam să ajung unde am ajuns astăzi. Şi nu neapărat la început, dar şi pe parcurs. Am întâlnit foarte multe obstacole, a trebuit să depăşesc foarte multe bariere, psihice şi financiare, şi dacă nu-mi doream foarte mult să fac acest lucru, probabil după un an sau doi sau trei aş fi renunţat la acest sport. Este un sport care necesită foarte multe sacrificii, trebuie să te dedici total, să fii mereu cu gândul la performanţă şi să nu te gândeşti la altceva.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus