Stiri de ultima ora

Cîrstea, interviu de colecţie: Sfaturi preţioase pentru părinţii care îşi trimit copilul la tenis şi un compliment pentru Halep

Cîrstea, interviu de colecţie: Sfaturi preţioase pentru părinţii care îşi trimit copilul la tenis şi un compliment pentru Halep
Sport
Probabil, cei mai mulţi oameni au văzut doar un singur pasaj din excelentul interviu pe care Sorana Cîrstea l-a acordat pentru mirceamester.ro,

Interviul acordat de Sorana merită însă să fie citit, în întregime, motiv pentru care adevarul.ro a extras mai multe fragmente din el, după cum se poate vedea aici:

E remarcabil că Sorana a oferit şi foarte multe sfaturi preţioase pentru părinţii care îşi trimit copilul la tenis, mai ales după ce Simona Halep a revigorat acest sport în România prin ascensiunea ei în lumea sportului-alb. Sfaturile Soranei pot fi citite în rândurile de mai jos.

Ce a spus Sorana Cîrstea? 

*În tenisul juniorilor de la noi nu există o cale. Nu ştii exact ce trebuie să faci ca să ajungi să joci tenis de performanţă. Fiecare se zbate într-un haos total. În cazul meu, maică-mea şi taică-meu stăteau cu calendarul în mână şi alegeau ce considerau ei că trebuie ales. Ei nu au făcut sport la viaţa lor, dar au avut visul ăsta de a mă vedea jucând tenis. I-am ajutat şi eu: încă de mică am fost foarte muncitoare şi disciplinată, mi-a şi plăcut şi mi-am dorit, iar cei din jur spuneau că am şi talent.

Pe vremea respectivă nu era cineva care să te sfătuiască, să-ţi spună ce să faci. Acum, am o satisfacţie mare în faptul că pot să ajut cu un sfat, cu o idee pe cine-şi doreşte aşa ceva.

*Tenisul a fost un vis împlinit. Dacă aş lua-o de la început şi aş putea să aleg între să ajung jucătoare de tenis şi să am o copilărie ca a celorlalţi, aş alege în mod clar tenisul. Ăsta a fost lucrul pe care a trebuit să-l dau la schimb. Dar nu aş putea să-l numesc sacrificiu. Prefer să fie aşa: să nu am o copilărie şi o adolescenţă “normale”, dar să ajung să fac lucrurile pe care le-am făcut încă de la 17 ani.

*Văd pe la 8-10 ani părinţi disperaţi şi le spun aşa: nu există o regulă în tenis, un drum clar pe care poate s-o ia cineva ca să fie sigur că ajunge jucător de tenis. Le dau tuturor exemplul meu şi al Kvitovei. La 8 ani, eu eram campioană naţională la categoria 8-10 ani. Kvitova abia se apuca de tenis la vârsta aia.

*Eu şi Kvitova avem aceeaşi vârstă şi-mi aduc aminte când am văzut-o prima dată: aveam 17 ani, jucam calificări la US Open şi ea avea meci pe terenul de lângă mine. Mi-a plăcut foarte mult timingul, mi-au plăcut loviturile, dar nu înţelegeam de ce nu o văzusem deloc la juniori. Era simplu: pentru că nu jucase deloc turnee de juniori. Kvitova a jucat direct în turnee ITF de 10.000 de dolari, am văzut-o prima dată la 17 ani, iar trei ani mai târziu a câştigat Wimbledon-ul.

*E foarte puţin relevant ce se întâmplă la 8 ani, la 10 ani, la 14 ani. Când jucam eu la categoria 13-14 ani, era o tipă care era prima pe ţară, dar despre care nu am mai auzit deloc după. Părinţii trebuie să înţeleagă că e un drum atât de lung şi de sinuos, încât ce se întâmplă în turnee la vârstele astea e total irelevant.

*Eu am intrat în Top 100 la 17 ani, iar la 18 ani eram deja în Top 30. Era ceva “Wow!”. Cu toate astea, unii-mi spuneau “A, păi Sharapova a câştigat deja Wimbledon-ul la 17 ani”. Trebuie să înţelegeţi că fiecare are altă carieră, fiecare are ritmul său de dezvoltare, fiecare are alt traseu. Kerber a câştigat primul Grand Slam la 28 de ani, Pennetta la 32 de ani, Wozniacki la 27 de ani. Fiecare se maturizează altfel: unii mai devreme, alţii mai târziu. În plus, depinde şi de stilul de joc pe care-l ai.

Alte declaraţii remarcabile date de Sorana Cîrstea

*Eu sunt de aceeaşi vârstă cu Marius Copil, îl ştiu de la 8 ani şi-mi aduc aminte când mergeam împreună cu părinţii la turnee prin toată ţara. Eu eram cu mama, el cu mama lui, jucam la categoria 8-10 ani. Ne ştim de-o viaţă şi mă bucur foarte mult c-a reuşit până la urmă în tenis, pentru că ştiu cât s-a zbătut şi cât a investit.

*Am 28 de ani, am fost accidentată doi ani, dar acum mă simt fizic la fel ca la 23-24 de ani. Nu simt nicio diferenţă. Ba chiar pot să spun că nu m-am simţit niciodată mai bine pregătită fizic decât acum. În plus, sunt la vârsta la care-mi cunosc corpul cel mai bine. Ţin minte că la 19-20 de ani mă accidentam foarte des. Acum, în afară de problema cu umărul, de care va trebui să am grijă mereu, nu prea am mai avut alte accidentări. Înainte jucam meciuri lungi după care-mi era foarte greu să mă recuperez, dar acum mă recuperez mult mai repede.

*Am urât mereu pregătirea fizică şi toată lumea îmi spune că nu sunt o jucătoare care să se axeze pe mişcarea în teren, pentru că joc agresiv. Între timp, am dat de Sasha Calisthenic, un preparator fizic cu care lucrez din octombrie. Nu lucrează exclusiv cu sportivi, dar are o experienţă foarte bogată. În ultimele trei-patru luni m-a făcut să iubesc treaba asta şi de-abia aştept ca-n fiecare dimineaţă de la ora 8 să merg la şedinţa de pregătire fizică. Nu credeam că e posibilă chestia asta.

*Puţină lume ştie că mie mi-a plăcut foarte mult şcoala. Se spune de obicei despre sportivii de performanţă că au neglijat şcoala, dar eu am avut 10 pe linie dintr-a-ntâia până-ntr-a douăsprezecea, iar la Bacalaureat am avut o medie de peste 9,80. Cea mai interesantă parte e că pe ai mei nu-i interesa foarte tare ce rezultate am la şcoală, deci am făcut asta strict pentru mine, pentru că aşa am vrut eu. Tata-mi spunea că dacă iau 5, el e mulţumit. În schimb, eu îmi aduc aminte că mă enerva când luam câte-un 9. Mi-a plăcut extraordinar de mult la şcoală în special datorită profesorilor. Cred că treaba cu pregătirea fizică e la fel: dacă găseşti un profesor bun, te poate face să-ţi placă chestia asta.

*Îmi aduc aminte că la revenire (n.r. - după accidentarea gravă la umăr) am mers cu domnul Marius (n.m. Marius Comănescu, antrenor al Soranei până în iulie 2018) la un turneu ITF de 25.000 de dolari în Brazilia. Am luat-o pur şi simplu de la zero. Nu aveam copii de mingi: dacă dădeam mingea în fileu, mergeam s-o iau. Am intrat pe teren, îmi aşezam lucrurile şi am constatat că nu am prosop. Am întrebat-o pe arbitră şi a început să râdă. Probabil că s-o fi gândit “Ia uite-o şi pe aroganta asta, cere prosop!”. Am aflat că acolo trebuia să vin cu prosopul de acasă. M-am uitat la domnul Marius şi l-am întrebat dacă are vreunul din întâmplare la el. Până la urmă m-am şters cu un prosop pătrat, precum cele de bucătărie, pe care l-am găsit undeva în baza respectivă.

De obicei, la antrenamentele din turnee primeşti mingi noi şi apă. La turneul ăsta din Brazilia am primit nişte mingi uzate pe care le foloseau toţi acolo şi când am întrebat de apă mi-au arătat o cişmea din curtea complexului.

Cu toate astea, am jucat cu aceeaşi răutate şi atunci, şi după episoadele astea, când am revenit în Top 100.

*La asta-i foarte bună Simona: ştie să-şi păstreze nivelul. Chit că nu prinde o zi foarte bună, stă constant la acelaşi nivel şi e greu s-o baţi. În jocul meu există însă foarte multe zig-zag-uri. La cât de tare lovesc eu mingea, trebuie s-o prind foarte puţin din spate şi pleacă doi metri în aut.

* Într-o zi bună, pot să bat pe oricine. E unul dintre motivele pentru care nu mă uit la clasament. E adevărat că într-o zi proastă pot să pierd cu oricine. În primul rând pentru că mă bat singură. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus