Stiri de ultima ora

Bayern, hegemonie absolută în Bundeliga! Recorduri greu de imaginat stabilite de bavarezi

Bayern, hegemonie absolută în Bundeliga! Recorduri greu de imaginat stabilite de bavarezi
Sport
Bayern Munchen a sărbătorit câştigarea unui noi titlu de campioană cu o victorie zdrobitoare, sâmbătă, în meciul de pe teren propriu cu Borussia Monchengladbach, scor 6-0, partidă contând pentru etapa a 32-a.

Cu două etape înainte de finalul sezonului, Bayern Munchen are 74 de puncte, în timp ce formaţia de pe poziţia secundă, Leipzig, are doar 64, astfel că bavarezii au câştigat titlul de campioană a Germaniei pentru a noua oară consecutiv, 31 în total, ambele cifre fiind recorduri absolute. Elevii lui Hans-Dieter Flick au încununat aceste triumfuri cu un succes zdrobitor în faţa Borussiei, într-un meci în care golurile au fost marcate de Lewandowski ‘2, ’34, ’66 (penalti), Muller ’23, Coman ’44 şi Sane ’86.

Thomas Muller şi David Alaba au atins şi ei o performanţă incredibilă,  fiind primii jucători care au 10 titluri de campion în palmares. Singura miză rămasă pentru bavarezi în ultimele două meciuri o reprezintă doborărea de către Lewandowski, 39 de goluri în acest an, a recordului de 40 de reuşute într-un sezon de Bundesliga, deţinut de Gerd Muller. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus