Stiri de ultima ora

Alexandru Dedu, președinte FRH: "Cristina Neagu va duce presiunea la Campionatul Mondial"

​Problemele cu care se confruntă handbalul românesc în aceste zile, după scandalul de la Corona Brașov, nu vor afecta naționala la Campionatul Mondial, consideră Alexandru Dedu, președintele Federația Române de Handbal, potrivit Mediafax.

Din nou, ca și în edițiile precedente, greul cade pe Cristina Neagu. Oficialul este convins că Neagu va trage echipa după el la turneul final. "Umerii Cristinei Neagu sunt suficienţi de tari ca să ducă şi presiunea asta", a precizat preşedintele FRH, Alexandru Dedu.

Un discurs aspru, menit să închidă gura contestatarilor, a avut și secretarul general.

"Ni s-a cântat de multe ori prohodul de-a lungul anilor, dar am refuzat întotdeauna să murim, echipa asta naţională de fete a României a găsit întotdeauna puterea să se adune şi să iasă cu bine din foarte multe situaţii grele", a spus secretarul general al Federației Române de Handbal, Cristina Vărzaru.

Campionatul Mondial de handbal se desfășoară între 30 noiembrie și 15 decembrie, în Japonia.

Portari: Diana Ciucă (Vâlcea), Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yuliya Dumanska (Vâlcea)

Extreme stânga: Cristina Florica (Vâlcea), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)

Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu (ambele CSM Bucureşti), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare)

Centri: Elena Dache (Dunărea Brăila), Laura Pristaviţă (Gloria Bistriţa), Mădălina Zamfirescu (Vâlcea)

Inter dreapta: Patricia Vizitiu (SCM Craiova)

Extreme dreapta: Aneta Udrişitioiu (Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)

Pivoţi: Raluca Băcăoanu (Vâlcea), Lorena Ostase (CSM Slatina), Crina Pintea (CSM Bucureşti)
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus