Stiri de ultima ora

VIDEO Iohannis: Dacă rectificarea adoptată în Parlament intră în vigoare, României i se vor..

VIDEO Iohannis: Dacă rectificarea adoptată în Parlament intră în vigoare, României i se vor..
Politic




Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că înalţi responsabili din Comisia Europeană au avertizat că, dacă rectificarea bugetară aprobată în Parlament va intra în vigoare, României i se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro fonduri europene, menţionând că acesta este un scenariu "de groază", deoarece şi ratingul de ţară va fi retrogradat.



"Din păcate, ambele scenarii sunt posibile. Există nu doar avertismente, există discuţii extrem de serioase cu înalţi responsabili, nu doresc să nominalizez, din Comisia Europeană, care ne-au spus franc: dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare, ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro fonduri europene, fiindcă încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor. Deci este o posibilitate. De asemenea, agenţiile de rating cu siguranţă vor schimba ratingul de ţară în mult mai rău, în condiţiile în care aceste cheltuieli imense ar fi operate. Nu mai vorbim de faptul că, pentru aceste cheltuieli, pur şi simplu nu există bani", a spus Iohannis, la conferinţa de presă, întrebat dacă România riscă să aibă fonduri europene suspendate şi agenţiile de rating să retrogradeze ratingul de ţară în urma adoptării rectificării bugetare în Parlament.



 









Iohannis a menţionat că acest scenariu este unul "de groază".



"Daţi-vă seama ce se întâmplă dacă se blochează miliarde fonduri europene, ratingul de ţară va fi retrogradat şi noi nici nu mai avem de unde să luăm bani, pentru că la un rating prost nu mai vine nimeni să dea bani. Este un scenariu pe care l-aş numi de groază", a adăugat şeful statului.



El a menţionat că aceste creşteri ale salariilor profesorilor şi ale punctului de pensie cu 40% vor putea fi făcute doar după ce România iese din această criză economică şi finanţele ţării se stabilizează.



Preşedintele a susţinut că rectificarea bugetară a fost adoptată de majoritatea din Parlament "condusă de un PSD iresponsabil".



"Este de dorit să crească pensiile, salariile profesorilor, să primească un bonus, este un lucru pe care şi Guvernul şi eu doresc, deja pensiile au fost crescute cu 14 la sută. Chiar dacă ne dorim mai mult, trebuie să ţinem cont de contextul în care ne aflăm, suntem în pandemie, în plină criză şi bugetul de stat este deja sub presiuni uriaşe. Ceea ce ieri a votat o majoritate condusă de un PSD iresponsabil ar împovăra bugetul de anul viitor cu 6 la sută din PIB. Or, acest spaţiu fiscal nu există. Ar trebui să luăm bani din altă parte pentru a da în această zonă. Or, de peste tot deja banii au fost reduşi la un minim. Aşadar, chiar dacă ne dorim ca aceste creşteri să intre în vigoare, trebuie să aşteptăm momentul prielnic, care acum din păcate nu este", a mai spus Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)



 



Sursa foto: presidency.ro



 



Citiţi şi:



 



AlegeriLocale2020/ Iohannis: Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi minţiţi



 



Iohannis, către cetăţeni: Alegeţi pe cei ce pot face ceva pentru dezvoltarea oraşului în care trăiţi



 



AlegeriLocale2020/ Iohannis: Dacă se respectă regulile, riscul infectării cu SARS-CoV-2 în secţiile de votare - redus la minimum



 



AlegeriLocale2020/ Iohannis: Şcolile nu se închid, se trece la învăţământul online unde sunt secţii de votare



 



Iohannis: Nu văd motive pentru un nou lockdown



 



Iohannis: Propunerile avocatului general al CJUE privind secţia specială-o încurajare; voi insista pentru modificarea legilor justiţiei



 



Iohannis despre profesorul care a instigat la nepurtarea măştii: Nu cred că putem să tolerăm aşa ceva





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus