Stiri de ultima ora

Valeriu Zgonea anunţă crearea unei subcomisii pentru promovarea drepturilor copiilor

Valeriu Zgonea anunţă crearea unei subcomisii pentru promovarea drepturilor copiilor
Politic
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat marţi că va crea o subcomisie în Camera Deputaţilor pentru promovarea drepturilor copiilor, subliniind că doreşte introducerea în Constituţie a unui capitol clar legat de persoanele cu dizabilităţi.

"În cadrul parteneriatului pe care Camera Deputaţilor îl are cu UNICEF începând din acest an am reafirmat angajamentul ferm al României pentru protecţia şi sprijinirea copiilor, în mod deosebit a celor vulnerabili, în acest sens am anunţat şi în luna martie, săptămâna viitoare o să pregătim documentele pentru Biroul Permanent şi o să le votăm în cadrul plenului - vom crea o subcomisie în Camera Deputaţilor pentru promovarea drepturilor copiilor cu scopul de a garanta faptul că noile propuneri legislative şi cadrul legal respectă Convenţia privind drepturile copiilor şi sunt în beneficiul acestora", a declarat Valeriu Zgonea la Palatul Parlamentului, unde a fost lansată publicaţia "Starea copiilor lumii 2013 - Copiii cu dizabilităţi".

El a mai precizat că a propus ca România să susţină înfiinţarea în Parlamentul European a unui Observator european pentru copii. "Cred că ţara noastră trebuie şi poate să îşi asume un rol major în promovarea acestor teme la nivel european", a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Zgonea a mai arătat că Legea fundamentală trebuie să prevadă reglementări clare în domeniul drepturilor şi educaţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru ca acestea să beneficieze de incluziunea socială şi să devină membri activi ai societăţii.

"Eu consider că şi în momentul în care vom vorbi mai profund despre Constituţie trebuie să avem un capitol foarte clar acolo legat de persoanele cu dizabilităţi. Multă lume spune că nu e bine. Vocile sunt diferite, în funcţie de momentul în care te afli, când eşti la guvernare de obicei nu vrei să spui, când eşti în Opoziţie de obicei vrei să spui. Eu cred că trebuie să găsim o soluţie pentru că foarte multe resurse financiare le-am pierdut fără a avea efecte pozitive în domeniul protecţiei sociale", a spus Zgonea.

În opinia sa, cât mai mulţi copii cu dizabilităţi ar trebui să înveţe în grădiniţele şi în şcolile obişnuite şi nu în unităţi speciale.

La rândul său, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, a susţinut una dintre măsurile care ar trebui luate este şi aceea de a preveni separarea copiilor cu dizabilităţi de familiile lor, iar autorităţile locale să se implice în rezolvarea problemelor persoanelor din comunitatea lor.

Câmpeanu a mai spus că îi va propune preşedintelui Camerei Deputaţilor ca toate instituţiile publice care se construiesc să nu obţină aviz de construcţie dacă nu au toate dotările pentru persoanele cu dizabilităţi.

"Ar trebuie ca nicio instituţie publică care se construieşte să nu aibă aviz de construcţie dacă nu cuprinde toate dotările pentru persoanele cu dizabilităţi. O singură persoană dacă intră în aceea instituţie trebuie să aibă toate facilităţile normale. Nu este posibil ca în acest an, la această dată, să se mai construiască încă instituţii publice care să nu aibă toate dotările necesare. De aceea cred că mai avem foarte multe lucruri de făcut. Lucruri care sunt la îndemâna noastră. Trebuie să înfiinţăm acele servicii specializate şi diversificate adecvate tuturor genurilor de dizabilităţi. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea", a declarat ministrul Muncii.

Pe de altă parte, reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a arătat că în ultimii douăzeci de ani reformele realizate în domeniul social, al sănătăţii şi al educaţiei şi schimbarea de atitudine au îmbunătăţit semnificativ viaţa miilor de copii cu dizabilităţi, şansele acestora de a supravieţui, de a creşte în familie, de a frecventa învăţământul de masă şi de a fi incluşi în comunităţile lor fiind net superioare.

Ea a mai precizat că, potrivit Departamentului Protecţia Copilului din Ministerul Muncii, în România au fost identificaţi 73.000 de copii cu dizabilităţi, din care 62.500 trăiesc în familie.

"În România, ca şi în celelalte state, copiii cu dizabilităţi sunt în continuare cei mai vulnerabili. Cu toate că România a aplicat reforme importante la nivelul protecţiei copilului, copiii cu dizabilităţi nu au beneficiat de pe urma acestora în aceeaşi măsură ca şi ceilalţi copii", a spus reprezentantul UNICEF.

Sandie Blanchet a subliniat că, pentru a realiza incluziunea socială a copiilor cu dizabilităţi, UNICEF recomandă eliminarea barierelor care împiedică incluziunea, prevenirea instituţionalizării şi investirea în servicii de îngrijire de tip familial şi comunitar, asigurarea că aceşti copii cu dizabilităţi sunt identificaţi cât mai repede şi beneficiază de servicii esenţiale, garantarea dreptului tuturor copiilor de a merge la şcolile comunitare şi elaborarea de date sigure şi comparabile. AGERPRES
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus