USR PLUS vrea sa forteze PNL sa accepte o alianta la Alba Iulia. Consultare inedita cu cetatenii orasului
Ziare 01 Oct 2020 la ora 11:27 |

Politic
"Albaiulienii au castigat Primaria Municipiului Alba Iulia si este normal ca tot ei sa decida ce majoritate politica va guverna la nivel local. USR-PLUS isi asuma cu responsabilitate si deschidere totala preluarea administratiei locale la Alba Iulia. Decizia formarii majoritatii politice in Consiliul Local puteam sa o luam intr-un sediu de partid, insa am decis sa oferim cetatenilor aceasta putere.Mergem in strada sa ii intrebam pe oameni si totodata ii invitam sa voteze on-line intr-un exercitiu de democratie participativa care, din informatiile pe care le avem, este o premiera in viata politica din Romania. Am promis ca sunt primarul tuturor albaiulienilor si de aceea este corect ca decizia privind viitoarea majoritate locala sa fie luata de toti cetatenii, indiferent ce optiune politica au avut duminica.Alegerile au trecut si acum avem de administrat un oras, iar acest lucru trebuie facut cu responsabilitate in viitorul Consiliu Local si in Primaria Alba Iulia. Consiliul Local va fi format din oameni care trebuie sa dezbrace haina politica si sa puna pe primul plan interesul orasului si al albaiulienilor. Va invit astfel, dragi albaiulieni, sa participati si la deciziile politice privind viitorul orasului vostru. Am castigat impreuna, decidem impreuna!", a transmis Gabriel Plesa, noul primar ales al municipiului Alba Iulia.Plesa mai anunta totodata faptul ca isi propune ca acest gen de consultari cetatenesti sa fie facute pentru orice decizie sau proiect cu importanta majora pentru municipiu.