Stiri de ultima ora

Timiş: Alin Nica (PNL) îi aşteaptă pe cei din USR PLUS să semneze protocolul administrativ

Timiş: Alin Nica (PNL) îi aşteaptă pe cei din USR PLUS să semneze protocolul administrativ
Politic




Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a declarat, vineri, că îi aşteaptă pe partenerii politici din USR PLUS să semneze protocolul de susţinere administrativă a proiectelor pentru comunitate, după ce negocierile au intrat în impas, joi.



Nica a subliniat că agreează un nou tip de politică, bazată pe nevoile oamenilor, şi de aceea le-a cerut celor din USR PLUS să discute la început proiecte şi abia apoi, funcţiile politice, ceea ce i-a nemulţumit pe aceştia, iar "reacţia lui Dominic Fritz a fost să mototolească protocolul şi să-l arunce. Reacţia aceasta m-a şocat cu atât mai mult, cu cât am colegi din Germania, nu am văzut-o pe Merkel să aibă astfel de ieşiri, dar eu o pun pe seama influenţei nefaste a bucureşteanului Cătălin Drula, care doreşte să transforme politica locală în bâlciul bucureştean", a afirmat Alin Nica, într-o conferinţă de presă.



Liberalul a detaliat că în timpul negocierilor discuţiile au fost pozitive până în ultimul moment, când a fost luat în discuţie un comunicat de presă în care era o frază care se referea şi la funcţii, iar Nica a dorit ca acesta să fie eliminat, deocamdată, dar ceilalţi au refuzat să mai semneze protocolul administrativ.



"Eu sunt dispus, în continuare, să semnez parteneriatul pentru Timişoara şi Timiş cu USR PLUS (pe care l-a şi semnat, vineri, doar el n.r.) care a fost redactat de însuşi Dominic Fritz şi agreat apoi de comisia de negociere. Fac apel ca până luni să vină şi ei aici să semneze. Dacă sunt sinceri şi nu-i interesează funcţiile. Dacă îi interesează funcţiile, să o spună clar sau pot să facă ceea ce au şi spus că fac (dacă nu semnează cu PNL n.r.) o alianţă toxică cu PSD în Consiliul Local Timişoara. Noi nu dorim să avem niciun fel de discuţii cu PSD, dar dacă ei doresc să facă acest lucru, le doresc succes", a spus Alin Nica.



El a reiterat că nu va accepta pe plan local stilul de politică dusă în Capitală şi că va lupta până în ultimul moment "ca acest gen de politică de mahala să nu fie apanajul politicienilor din judeţul nostru. Resping cu vehemenţă modul acesta de a face politică, pentru că spiritul timişorean şi bănăţean contravine acestui mod de raportare la cei din jur, să fii duplicitar", a conchis Alin Nica. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus