Stiri de ultima ora

Surse: Andrei Muraru va fi noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, în locul lui George Maior

Surse: Andrei Muraru va fi noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, în locul lui George Maior
Politic
Andrei Muraru va fi noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, potrivit unor surse ale Știrilor TVR. Anunțul vine după ce preşedintele Iohannis a semnat decretul privind rechemarea lui George Maior din funcția de ambasador în SUA. Potrivit acelorași surse, fostul șef al diplomației în SUA, George Maior, va fi numit ambasador în Iordania.

Andrei Muraru / FOTO: www.presidency.ro

Dan-Andrei Muraru este consilier prezidențial la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă. Este Doctor în Istorie și a lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Este autor al cărții "Vișinescu, torționarul uitat". A fost decorat de Regele Mihai pentru contribuția adusă la cunoașterea istoriei monarhiei din România cu medalia „Regele Mihai I pentru loialitate".

Născut în 1982, Andrei Muraru este absolvent al Facultății de Istorie (2005), licențiat al programului de master „Românii și Europa” (2007) și doctor în Istorie (2011) al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, potrivit Administrației Prezidențiale .

A lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziții, de la expert-cercetător la președinte executiv (2012-2014). În perioada 2006-2009, a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. A fost membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune (2014). În intervalul iulie-decembrie 2014, a fost consilier personal al președintelui Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis.

Andrei Muraru este lector universitar în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană) şi cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

A fost bursier la Aristotle University of Thessaloniki (Erasmus-Socrates, 2004-2005), New Europe College (2009-2010) şi United States Holocaust Memorial Museum (Washington DC, 2010-2011). A beneficiat, de asemenea, de o bursă doctorală finanţată prin programul POSDRU (2008-2011) A obținut recent o bursă postdoctorală la Yad Vashem – The International Institute for Holocaust Research pentru anul 2020.

Este autor al cărții Vișinescu, torționarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul, Polirom, 2017, coordonator al volumelor Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Polirom, 2008, Regele, comuniștii și Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I (împreună cu Alexandru Muraru), Polirom, 2017, Revoluția din 1989. Învinși și învingători (împreună cu Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Daniel Șandru), Polirom, 2020, şi coautor al volumului O istorie a comunismului din România. Manual pentru liceu, Polirom, 2008; ediţia a II-a, 2009; ediția a III-a, 2014.

A fost decorat de Regele Mihai pentru contribuția adusă la cunoașterea istoriei monarhiei din România cu medalia „Regele Mihai I pentru loialitate” (2008) și pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer (2015). În 2019, Andrei Muraru a fost decorat de Președintele Italiei, Sergio Mattarella, cu Grande Ufficiale Ordine al Merito della Repubblica Italiana.

Andrei Muraru a fost numit Consilier Prezidențial la data de 22 decembrie 2014.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind rechemarea din funcție a mai multor ambasadori, printre care și George Maior, ambasadorul României în SUA.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus