Stiri de ultima ora

Preşedintele Iohannis îl va decora luni pe ambasadorul SUA

Preşedintele Iohannis îl va decora luni pe ambasadorul SUA
Politic




Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, va primi luni, în cadrul unei ceremonii care va avea loc, la ora 18,00, la Palatul Cotroceni, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, a informat Administraţia Prezidenţială.



Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, săptămâna trecută, decretul pentru decorarea ambasadorului Adrian Zuckerman cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce în semn de "înaltă apreciere pentru întreaga activitate desfăşurată pe parcursul mandatului său în România, precum şi pentru implicarea substanţială în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului strategic dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii".



Zuckerman, care îşi încheie mandatul în România, a fost primit în urmă cu o săptămână de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în vizită de rămas-bun.



MAE anunţa atunci că ministrul Aurescu a transmis aprecierea părţii române pentru activitatea ambasadorului Zuckerman pe parcursul mandatului său la Bucureşti, pentru implicarea "dinamică" în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus