Stiri de ultima ora

MLPDA desfăşoară consultări online privind Strategia naţională de reducere a riscului seismic

MLPDA desfăşoară consultări online privind Strategia naţională de reducere a riscului seismic
Politic




Ministerul Lucrărilor Publice anunţă că timp de două săptămâni, în perioada 5-16 aprilie, se vor derula consultări online cu reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai mediului academic şi de cercetare şi ai asociaţiilor profesionale cu privire la Strategia naţională de reducere a riscului seismic (SNRRS).



Potrivit unui comunicat al MLPDA, strategia se află în curs de elaborare în cadrul proiectului "Consolidarea capacităţii de planificare strategică a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în renovarea fondului construit naţional din perspectiva eficienţei energetice şi a riscului seismic" (cod MySmis 127562/SIPOCA 606), implementat de către MDLPA, cu sprijinul Băncii Mondiale şi în parteneriat cu INCD URBAN-INCERC.



"Astfel, pe parcursul celor două săptămâni, se vor derula consultări cu reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai mediului academic şi de cercetare şi ai asociaţiilor profesionale, pentru a colecta informaţii utile în fundamentarea măsurilor propuse prin strategie, cu impact asupra diferitelor sectoare, şi pentru a analiza şi dezbate, într-un mod participativ, opiniile şi viziunea participanţilor cu privire la aceste aspecte, în raport cu atribuţiile şi competenţele fiecărei entităţi", se arată în comunicat.



Sursa citată menţionează că tematicile abordate vizează:



- direcţiile de acţiune propuse pentru implementarea şi monitorizarea Strategiei Naţionale de Reducere a Riscului Seismic;



- direcţiile şi acţiunile pentru implementarea activităţilor de informare, comunicare şi sensibilizare a publicului larg cu privire la necesitatea colaborării şi implicării tuturor actorilor cheie în acţiunile de reducere a riscului seismic;



- măsurile comune şi complementare, necesare atât pentru implementarea adecvată a strategiei, cât şi pentru gestionarea coordonată a acţiunilor privind reducerea riscului seismic la nivel naţional;



- implicaţiile bugetare, respectiv opţiunile financiare pentru sprijinirea mobilizării investiţiilor în vederea creşterii rezilienţei populaţiei şi fondului construit la acţiuni seismice. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus