Stiri de ultima ora

Ludovic Orban, la inaugurarea tronsonului de autostradă Iernut - Chețani: Investițiile în infrastructură reprezintă prioritatea zero și vom aloca toate fondurile necesare (VIDEO) |

Ludovic Orban, la inaugurarea tronsonului de autostradă Iernut - Chețani: Investițiile în infrastructură reprezintă prioritatea zero și vom aloca toate fondurile necesare (VIDEO) |
Politic
Președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au participat, vineri, la deschiderea tronsonului Iernut – Chețani din Autostrada Transilvania . Porțiunea are o lungime de 17,9 kilometri, fiind construită de asocierea Astaldi-Max Boegl, pe un contract în valoare de 437,63 milioane de lei început în 2016.

„Mă bucur să fiu prezent azi aici. Ideea Autostrăzii Transilvania s-a născut în jurul anului 2002 și mă bucur să văd că un tronson prinde viață. În curând, Târgu Mureș va putea ajunge la Borș pe autostradă și, de asemene, pe noi ne interesează în egală măsură ca și frații noștri din Moldova și din Basarabia să ajungă la infrastructura de transport european pe profil de autostradă. 

De asta acordăm o atenție deosebită și tronsoanelor Târgu Mureș - Târgu Neamț, care se află sub contract pentru realizarea studiului de fezabilitate. De asemenea, pe tronsonul Târgu Neamț - Iași - Ungheni de Basarabia suntem în curs de licitație pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. 

Obiectivele noastre sunt foarte clare. Investițiile în infrastructură reprezintă prioritatea zero și vom aloca toate fondurile necesare pentru realizarea principalelor obiective de infrastructură ca suport al dezvoltării economice a României”, a declarat Ludovic Orban .

Șeful Guvernul a precizat apoi că au umblat deja la legislația în domeniul achizițiilor publice, pentru a nu mai exista întârzieri atât de mari în derularea licitațiilor și semnarea contractelor: „Deja am făcut câțiva pași pentru a umbla la legislația în domeniul achizițiilor publice și vom apela la experitiză astfel încât procedurile să fie cât mai simplificate, cât mai fluide, să nu ne mai împiedicăm în întârzieri nepermise datorate unor proceduri derulate în mod greoi, datorită unor prelungiri a soluționăării contestaților. Să se ajungă cât mai repede la semnarea contractelor, iar ele să se deruleze în conformitate cu prevederile”.

Orban a ținut apoi să laude Astaldi: „E un constructor serios, care și-a făcut treaba și care atunci când devine practic parte dintr-un contract, își realizează obiectivele”. Iar despre Max Boegl a spus că este „o companie extrem de serioasă”.  
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus