Stiri de ultima ora

Lucian Bode: Investițiile în primele 8 luni au ajuns la un maxim istoric. Guvernul Orban a reușit să schimbe o paradigmă în ceea ce privește modelul economic (VIDEO) |

Lucian Bode: Investițiile în primele 8 luni au ajuns la un maxim istoric. Guvernul Orban a reușit să schimbe o paradigmă în ceea ce privește modelul economic (VIDEO) |
Politic
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode , a declarat că Guvernul Orban a reușit să „schimbe o paradigmă”, în sensul în care economia românească nu se mai bazează acum pe consum, ci pe stimularea investițiilor. Bode a mai spus că ministerul pe care îl conduce are anul acesta un buget record, fapt ce demonstrează atenția liberalilor față de investițiile în infrastructura de transport. Bode a mai ținut să spună că Guvernul Orban a investit în economie cea mai mare sumă din ultimii zece ani - 24,7 miliarde de lei. Și cu absorbția fondurilor europene stăm mai bine decât până acum.

Ministrul Lucian Bode , despre sumele investite până acum de Guvernul PNL

„Aș vrea să vorbesc despre modul în care Guvernul Ludovic Orban a decis să abordeze dezvoltarea proiectelor de infrastructură în România. Aș cum sunt convins că ați observat, în cele 10 luni de când Guvernul Orban se află la Palatul Victoria, am reușit să schimbăm o paradigmă, să trecem de la un model economic bazat pe consum, la un model economic bazat pe stimularea investițiilor. Consider că e un model economic sănătos, care duce la dezvoltarea economică, care duce la creșterea numărului de locuri de muncă și la bunăstarea cetățenilor. 

Aceste afirmații se bazează pe cifre exacte. Valoarea investițiilor publice în primele opt luni a ajuns la un maxim istoric. Vorbesc de cea mai mare sumă investită în economie în ultimii zece ani - 24,7 miliarde de lei. 

Dacă ar fi să mă raportez la componenta de investiții în infrastructura de transport, după cum știți, tot după mulți, mulți ani, bugetul Ministerului a fost rectificat de două ori pozitiv în acest an, ajungând azi la 13 miliarde de lei, un buget record pentru Ministerul Transporturilor .

Pe componenta de fonduri europene , având alocați (SIC) 6,1 miliarde de lei, am reușit să executăm în opt luni de zile 3,5 miliarde de lei, în raport cu aproape 4 miliarde, cât au reușit cei dinaintea noastră într-un an întreg. Sunt convins că ne vom apropia de 6 miliarde, bani europeni pe care îi vom cheltui în acest an. Anul trecut, în primele opt luni, aveau cheltuiți (SIC!) 2,2 miliarde de lei, cam jumătate din cât am reușit să facem noi în acest an”, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Lucian Bode .

Lucian Bode : Investițiile în primele 8 luni au ajuns la un maxim istoric

Ludovic Orban: România va avea la dispoziție, în următorii 7 ani, resurse financiare ca niciodată în istorie

Tot miercuri, premierul Ludovic Orban a afirmat că România va avea la dispoziție fonduri europene ca niciodată până acum. El a enumerat o parte din resursele financiare, apoi a subliniat că țara noastră trebuie să învețe să obțină acești bani și să-i investească rapid.

„În ceea ce privește economia, gândiți-vă că, în următorii șapte ani, România va avea la dispoziție posibilitatea de a utiliza resurse financiare cum nu a mai avut niciodată în istorie. (...) 

În ceea ce ne privește, dorim să ne pregătim cât mai bine pentru a putea utiliza aceste resurse, pentru că inovarea, cercetarea, aplicarea imediată a rezultatelor cercetării duc la creșterea competitivității, la utilizarea soluțiilor inovative”, a declarat șeful Guvernului.

La finele lunii august, Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a explicat  cum vor fi împărțite  cele aproape 80 de miliarde de euro ce au fost alocate României din programul de redresare economică și din bugetul multianual al Uniunii Europene pe 2021-2027.
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus